Au mai rămas doar câteva zile până la data care avea să devină un punct de plecare în dezvoltarea Moldovei, care i-a dat șansa de a se moderniza, aducând pace, fericire și prosperitate. În anii postbelici, Moldova a demonstrat lumii întregi că pe această palmă de pământ, pârjolită cândva de focul războiului, poate fi creat un adevărat rai.
Acum 75 de ani, pe 24 august 1944, s-a încheiat cu succes operația Iași–Chișinău, care a adus eliberare Moldovei.
Evident, în august 1944 republica era doar ruine și cenușă, chipul său însorit fiind ”întunecat” în timpul luptelor grele care s-au dat pentru acest pământ și care a devenit pentru mii de ostași ultimul popas.
Este semnificativ faptul că, în anul aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă, se împlinesc și 45 de ani de la apariția pe ecrane a dramei lirice semnată de Leonid Bîkov „V boi idut odni „stariki” („La luptă merg doar „bătrânii”). Filmul, care a ajuns în scurt timp unul de mare succes, a fost îndrăgit de milioane de spectatori din întreaga Uniune Sovietică. În anul 1974 acesta a fost lider în rețelele de cinematografe din URSS, fiind vizionat de peste 45 de milioane de oameni.
Odată cu strigătul pătrunzător al pilotului Skvorțov „Băieți, noi vom trăi…”, filmul a ajuns în inima fiecărui spectator făcând ca tânăra generație să se întrebe: cu ce preț a fost câștigată Marea Victorie și cu ce jertfe.
Astăzi, când țara noastră se pregătește să marcheze împlinirea a 75 de ani din ziua eliberării, multă lume își amintește cântecul „Smuglianka” compus de Anatoli Novikov pe versurile lui Iakov Șvedov. În Moldova acest cântec este foarte îndrăgit, devenind, practic, unul popular.
Drept dovadă este includerea cântecului în programul multor concerte, inclusiv în cele ale formației „Zdob și Zdup” care îl interpretează într-un aranjament specific.
Fiind unul dintre cele mai reușite producții cinematografice despre război din întreaga perioadă sovietică, pelicula a fost primită cu entuziasm de către spectatori și apreciată înalt de veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, de către piloții militari și de către cei cărora le-a fost consacrat acest film extraordinar.
La rugămintea regizorului Leonid Bâkov, pilotul legendar Aleksandr Pokrîșkin, de trei ori Erou al Uniunii Sovietice, i-a pus la dispoziție patru avioane militare „Iak-18” și un avion de producție germană care semăna la exterior cu un „Messerschmidt”.
Numele lui Leonid Bîkov se asociază în primul rând cu acest film, deși actorul a interpretat și multe alte roluri minunate. Însă această peliculă a fost pentru el una deosebită, în care s-a produs ca regizor, actor și scenarist. Visul tânărului Bîkov era să devină aviator, dar nu a fost admis la școala de aviație. Însă pasiunea i-a rămas pentru toată viața. Acest vis a putut să și-l realizeze mai târziu, turnând un film despre aviatori.
De ce la luptă pleacă anume „bătrânii”? Pentru că ostașii deja căliți în lupte se străduiau să-i protejeze cât mai mult pe novici, până când aceștia aveau să acumuleze experiența de luptă necesară. Birocrații din domeniul culturii au considerat filmul ca fiind lipsit de eroism, fără perspectivă și, în general neinteresant. Însă Bîkov si-a apărat filmul. El a fost susținut de către veteranii de război. Până la urmă, filmul a ajuns totuși să fie demonstrat pe ecrane.
Puțină lume știe că practic toți eroii filmului își au prototipul real, iar toate episoadele sunt din viața reală. Bîkov era un regizor foarte atent la detalii. De exemplu, în scena în care tinerele aviatoare se află în ospeție la piloți, una dintre ele ține o păpușă îmbrăcată în uniformă militară.
O astfel de păpușă-talisman avea Galia, navigatorul batalionului feminin de bombardiere, numite de fasciști „Scorpiile nocturne”. Fetele au confecționat singure uniforma pentru păpușă, iar Dokutovici o lua întotdeauna cu sine în misiunile de luptă. Păpușa-talisman a efectuat 73 de zboruri de luptă. Odată însă, plecând în misiune, Galia și-a uitat talismanul în cameră. Și nu s-a mai întors.
Nici dragostea pilotului uzbec pentru tânăra rusoaică nu a fost inventată și este la fel de tragică. Doar că, spre deosebire de film, în realitate tânăra nu era aviatoare, ci lucra la bucătărie și a murit în timpul unui bombardament. Scena în care piloții-bărbați au constatat cu uimire că musafirele lor au mai multe decorații decât ei este de asemenea din viața reală de pe front.
Doar prototipul Zoiei, Nadejda Popova, Erou al Uniunii Sovietice, a rămas în viață și s-a căsătorit după război cu un aviator. Episodul în care Maestrul a ajuns prizonier la ai săi este de asemenea absolut real.
De altfel, astfel de episoade când ostașii erau luați drept spioni de ai lor au fost o sumedenie.
Evghenia Simonova care a debutat cu succes în filmul lui Bîkov a devenit ulterior o actriță foarte populară. Și Romeo din Tașkent, favoritul publicului Rustam Sagdullaev, a avut o carieră de succes. S-a căsătorit reușit, are doi copii, iar acum este bunic. Și-a creat un studio de film și visează să producă filme ruso-uzbece.
Cu siguranță, nimeni nici nu bănuiește că viitorul idol al spectatorilor se intimida la început, văzându-și probele cu Simonova. Acest actor carismatic aproape că se considera un monstru alături de frumoasa actriță! Ulterior însă acest rol a devenit cartea sa de vizită. Tânărul a ajuns foarte popular în întreaga Uniune Sovietică și în Uzbekistanul său natal.
Rar cine îi cunoștea numele adevărat, atât de tare s-a prins de el personajul Romeo. Odată, un regizor din Moscova, dorind să-l invite să se filmeze în producția sa, a rugat ca Romeo Sagdullaev să-și trimită fotografiile. Doar o singură dată Sagdullaev s-a produs în rolul unei canalii, însă publicul a fost atât de indignat încât actorul a jurat să nu mai joace așa ceva.
Însă nu le-a mers tuturor cu cariera. Deși au continuat să se filmeze, de exemplu, Serghei Podgornîi, renumitul ”Smugleanca”, nu a mai avut astfel de roluri astrale în cariera sa. Actorul se simțea uitat și inutil și a început să consume alcool. În 2011 s-a stins din viată.
În 1979, Leonid Bîkov a decedat în urma unui accident rutier, la vârsta de 51 de ani.
Filmul „La luptă merg doar „bătrânii” a adus încasări colosale. Totodată, s-a constatat că filmările au fost realizate cu o economie substanțială. Bugetul calculat era de 381 mii de ruble, dar s-au cheltuit 325 de mii de ruble, fapt pentru care „Goskino” a decis să-i ”premieze” pe realizatori: Leonid Bîkov a primit 200 de ruble premiu și titlul de regizor de categoria I, iar ceilalți actori au beneficiat de câte 50 de ruble fiecare.
După apariția filmului, cântecul „Smuglianka” a devenit extrem de cunoscut. Fusese compus încă în anul 1940, după formarea RSS Moldovenești, fiind parte a suitei despre partizanii basarabeni. Însă melodia era considerată prea frivolă, fiind respinsă de fiecare dată când era propusă pentru a fi transmisă la radio.
Pentru prima dată, „Smuglianka” a fost interpretată în fața unui auditoriu larg de către Ansamblul Aleksandrov, la concertul festiv din 7 noiembrie 1944, fiind transmis la radio. Cântec nu a mai răsunat în anii războiului. Fiind adolescent, Leonid Bîkov l-a auzit de la soldații care plecau pe front.
„În acel moment am decis că, dacă voi face un film despre aviatori, acest cântec neapărat va răsuna acolo”, a spus artistul.
Pe 24 august, cu siguranță, în Moldova va răsuna iarăși și „Smuglianka”, dar și alte cântece din anii de război. Oamenii își vor aminti de cei care au eliberat acest ținut, păstrând un moment de reculegere în memoria lor.
