CHIȘINĂU, 14 aug – Sputnik. Consiliul Suprem de Securitate se convoacă astăzi, pentru prima dată după numirea noului secretar al CSS, generalul și deputatul Victor Gaiciuc. În cadrul ședinței ar putea fi abordat subiectul ce ține de investigarea fraudei bancare. Cel puțin asta a dat de înțeles președintele Igor Dodon în briefing-ul de după ședința anterioară a Consiliului.
Asftel, cel mai probabil vom avea noi detalii și despre vânzarea companiei „Gas Natural Fenosa”, dar și despre companiile de asigurări din Republica Moldova, în special compania „MoldAsig”, în privința căreia sunt suspiciuni cu privire la transparența tranzacției de vânzare.
Un alt subiect abordat în ședința precedentă s-a referit la „Chișinău-Arena”, unde au fost depistate mai multe ilegalități în ceea ce privește alocarea a 70 hectare de teren de proprietate publică și peste 200 milioane de lei din bugetul de stat.