Seara trecută, forțele speciale au efectuat o operațiune de reținere a lui Atambaev la reședința sa din satul Koy-Tash, la 20 de kilometri de Capitală. Acestea au folosit împotriva susținătorilor fostului lider echipamente speciale, cei din urmă deschizând focul.
Nu a fost posibil să-l rețină pe fostul președinte. În plus, mai mulți luptători de la forțele speciale au fost luați ostatici.
"Aceștia se află în casă, în viață, totul este în regulă cu ei", a spus un reprezentant al susținătorilor fostului președinte.
Adepții lui Atambaev nu intenționează să le facă vreun rău ostaticilor și sunt gata să-i lase să plece „când totul se calmează”.
Procuratura generală din Kârgâzstan a deschis un dosar penal în baza articolelor „Revolte în masă” și „Huliganism”.