Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Președintele ales al Comisiei Europene îi dă dreptate lui Matteo Salvini

© REUTERS / LEHTIKUVA Matteo Salvini
 Matteo Salvini - Sputnik Moldova
Abonare
Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut că Europa are nevoie de noi modalități de a rezolva problema imigrației, după criticile aduse de Salvini Germaniei pe care a acuzat-o de ”șantaj”.

BRUXELLES, 5 aug - Sputnik, Daniela Porovăț. Președintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care urmează să își ocupe funcția din noiembrie, a avut o întâlnire la Roma, la finele săptămânii trecute, cu premierul Italian Giuseppe Conti.

Matteo Salvini - Sputnik Moldova
Salvini este categoric: ”Nu acceptăm ordine sau șantaje de la Germania”

Una din temele abordate a fost imigrația, scandalul fiind la cote maxime după ce Salvini a acuzat Germania de ”șantaj” la adresa Italiei pe această temă.

Von der Leyen a avut o atitudine diplomatică și a recunoscut în discuțiile cu jurnaliștii italieni că Europa are nevoie de ”aer proaspăt” în chestiunea imigrației și de soluții care să fie ”eficiente și efective, dar și umane”.

Von der Leyen a spus că este acord cu poziția italiană, exprimată de premierul Conte, că trebuie găsită o nouă modalitate de a împărți imigranții între țările Uniunii:

”Sunt conștientă că țări precum Italia, Spania și Grecia sunt într-o situație de expunere geografică și că trebuie să garantăm solidaritatea”, a spus ea.

Dar, pentru că ”solidaritatea nu e niciodată unilaterală, ci întotdeauna bilaterală”, ”dacă lucrăm împreună vom fi capabili să găsim soluții”, a mai spus președintele ales al Comisiei Europene la Roma, pe un ton împăciuitor.

Comentariile ei au legătură directă cu acuzele vicepremierului Salvini care a acuzat Berlinul de ”șantaj” pe chestiunea imigrației, spunând că Germania va accepta imigranții salvați de o navă de coastă italiană numai dacă Roma va permite unui alt vas cu 40 de imigranți să acosteze în Italia.

De remarcat că europarlamentarii din partidul lui Salvini au votat împotriva lui von der Leyen atunci când Parlamentul European a decis ca aceasta să fie viitorul președinte al Comisiei Europene.

Fluxul de știri
0