Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Pesta porcină ia amploare în Moldova: În sudul țării au fost nimiciți zeci de porci

CC0 / Pixabay / RoyBuri / Свинья
Свинья - Sputnik Moldova
Abonare
ANSA avertizează despre apariția unor noi focare de pestă porcină africană. La moment pesta porcină africană evoluează în cinci localităţi din două raioane, dintre care 4 focare sunt în raionul Cahul și un focar în raionul Nisporeni.

CHIȘINĂU, 31 iul – Sputnik. Un nou focar de pestă porcină africană a fost depistat în această săptămână în sudul țării. Pesta porcină a fost confirmată prin teste de laborator la trei porci dintr-o gospodărie din Crihana Veche, Cahul, unde proprietarul avea 20 de capete de porcine.

Свинья - Sputnik Moldova
Societate
Alertă de pestă porcină: Încă două focare, depistate pe teritoriul țării

Rezultatele de laborator au fost pozitive și în cazul a doi porci morți, aruncați la marginea satului Burlăceni, raionul Cahul.  Proprietarii deocamdată nu au fost identificați.

În prezent, se efectuează ancheta epidemiologică în aceste focare și sunt desfășurate măsurile de eradicare a focarelor.

”În jurul focarului au fost stabilite zona de protecție și zona de supraveghere. Se efectuează catagrafia porcilor domestici în zonele de protecție și supraveghere, controlul rezervoarelor faunei sălbatice, screening-ul porcilor domestici din focare”, anunță ANSA într-un comunicat.

Potrivit ANSA, în gospodăria din Crihana Veche au fost nimicite 18 capete de porcine receptive la pesta porcină africană. S-a efectuat dezinfectarea încăperii întreținerii porcinelor și locul nimicirii cadavrelor. Au fost anunțate instituțiile competente în eradicarea focarelor de pestă porcină africană, pentru ca să intensifice măsurile speciale de protecţie împotriva introducerii și răspândirii pestei porcine africane pe teritoriul Republicii Moldova. 

La moment pesta porcină africană evoluează în cinci localităţi din două raioane, dintre care 4 focare sunt în raionul Cahul și un focar în raionul Nisporeni.

Fluxul de știri
0