Recent Curtea de Apel i-a restabilit în funcție pe șefii Curții Supreme de Justiție și Judecătoriei Chișinău, care au fost suspendați de Consiliul Superior al Magistraturii, în baza unei note informative a judecătorului Mihai Murguleț.
Juristul Stanislav Pavlovschi este de părere că "principalul vinovat în acest caz răsunător este Procuratura Generală, care a torpilat demersul CSM".
„Procurorii au refuzat să examineze materialele înaintate de către CSM bazate pe o notă informativă privind ceea ce se întâmplă de fapt în justiție, făcută de judecătorul Mihai Murguleț. Procurorii au spus că nu rezultă nici o bănuială rezonabilă din această notă. Eu mă întreb cum trebuia să procedeze Curtea de Apel dacă procurorii nu au văzut nici o bănuială rezonabilă în nota informativă a judecătorului. Au luat decizia pe care o vedem astăzi”, a spus Pavlovschi.
Juristul a mai declarat că principalul vinovat de revenirea acestor judecători în funcții, după o perioadă de suspendare, este Procuratura Generală, care a dat dovadă de o abordare superficială și nu a intrat în esența problemei din nota informativă prezentată de judecătorul Murguleț.
Autor: Eduard Maciac