Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

A fost sau nu uzurpată puterea în stat: Procuratura Generală versus Andrei Năstase

© Sputnik / Miroslav RotariDrapelul Republicii Moldova
Drapelul Republicii Moldova - Sputnik Moldova
Abonare
Procurorii nu văd motive pentru deschiderea unui dosar penal pentru uzurparea puterii de stat. Reacția ministrului de Interne nu s-a lăsat așteptată.

CHIȘINĂU, 25 iul – Sputnik. Procuratura Generală a emis ordonanță de refuz în pornirea urmăririi penale pe fapta infracțiunii de uzurpare a puterii de stat în baza denunţului depus de vicepremierul, Andrei Năstase, ministru al Afacerilor Interne, la 20 iunie 2019.

Potrivit procurorilor, demersul a fost respins ”pe motiv că nu există fapta infracţiunii de ”uzurpare a puterii de stat””.

”Respectiva hotărâre a fost adoptată în rezultatul analizei circumstanţelor faptice, aprecierea probelor administrate, fiind bazată pe raţionamentele de ordin juridic”, anunță Procuratura Generală într-un comunicat de presă remis pe adresa Sputnik Moldova.

Organul de urmărire penală l-a anunțat pe Andrei Năstase despre decizia luată. Acum autorul denunțului are, potrivit legislației naționale, dreptul să conteste decizia Procuraturii Generală.

Влад Плахотнюк - Sputnik Moldova
Politică
Năstase cere ridicarea imunității parlamentare a democratului Plahotniuc

Contactat de Sputnik Moldova, Andrei Năstase, a declarat că refuzul Procuraturii de a da curs denunțului său este o nouă dovadă că uzurparea puterii în stat este o operațiune concertată și coordonată tocmai de către cei obligați, prin atribuțiile constituționale pe care le au, să contribuie la eliberarea și democratizarea Republicii Moldova.

”Așa-zisul procuror general interimar, Igor Popa, a dovedit încă o dată că nu se află în slujba poporului, ci în serviciul oligarhiei și al bandiților, prin semnarea unei ordonanțe de refuz în pornirea urmăririi penale cu privire la uzurparea puterii în stat”, a declarat Năstase.

Ministrul de Interne a publicat ulterior și un mesaj în care susține că decizia Procuraturii dovedește că ”Republica Moldova a fost și este încă Republica Procurorilor”.

”Punctul de inflexiune al reformei societății noastre va fi reprezentat de momentul în care și Procuratura Generală va fi eliberată de reprezentanții odiosului regim creat și condus de Vladimir Plahotniuc”, susține Năstase.

Ministrul crede că astfel se încearcă de a proteja pe cei care s-au opus voinței liber exprimate a cetățenilor acestei țări de a trăi într-un stat de drept, în care libertățile lor să fie respectate.

Năstase amintește despre Hotărârea Parlamentului cu privire la captivitatea statului.

”La nivelul coaliției de guvernare vom lua măsuri ferme în sensul acestei hotărâri, astfel încât Procuratura să nu mai poată bloca aflarea adevărului și dezvăluirea abuzurilor comise de regimul Plahotniuc și sancționarea criminalilor. Cei care îi protejează pe criminali sunt la fel de vinovați și vor suporta consecințele”, conchide ministrul de Interne.

Fluxul de știri
0