CHIȘINĂU, 25 iul – Sputnik. După ce în prima jumătate a săptămânii leul moldovenesc a urcat zi de zi în cotațiile oficiale, de joi a început să piardă teren în fața principalelor valute de referință.
Pentru vineri, 26 iulie, Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță cotații ale dolarului și euro în creștere cu până la 5 bani față de cursul oficial din 24 iulie.
Astfel, la cursul oficial al BNM din 26 iulie, un dolar american costă 17,58 lei, un euro - 19,58 lei, o hrivnă ucraineană - 0,69 lei, un leu românesc - 4,14 lei moldovenești, o rublă rusească – 0, 28 lei.
Leul s-a apreciat în prima parte a săptămânii din cauză că oferta de valută era mai mare decât cererea.
Moneda națională s-a depreciat cu 5,3% față de coșul valutar euro-dolar în intervalul aprilie-iunie 2019.
În luna iunie, când oferta de valută a fost mai mare decât cererea, BNM a intervenit pe piață, cumpărând valută în valoare de 14 milioane de dolari (inclusiv 7 milioane de euro). Ca urmare a intervenției BNM, leul s-a depreciat în iunie cu doar 1,2% față de dolar.
BNM a anunțat că ritmul anual al inflaţiei a fost în luna iunie de 4,4%.
Conform prognozei BNM, rata inflației medii anuale va constitui 5,1 la sută în anul 2019 și 6,5 la sută în anul 2020.