CHIȘINĂU, 19 iul – Sputnik. Potrivit Constituției, doar poporul are dreptul să decidă dacă dorește să-și piardă statalitatea, să se unească cu alt stat, sau nu.
Referendumul despre care a vorbit Maia Sandu trebuie să se desfășoare și în Moldova, și în celălalt alt stat, cu care poporul țării, ipotetic, va dori cândva să se unească, a declarat deputatul din partea PSRM Vladimir Țurcan.
„Însă eu nu cred că în următoarea sută de ani se poate întâmpla ceva de acest gen, deoarece poporul Moldovei s-a pronunțat în repetate rânduri pentru păstrarea statalității, a suveranității și independenței”, a adăugat deputatul.
Premierul moldovean Maia Sandu a declarat că unirea Moldovei cu România va fi posibilă doar în urma desfășurării unui referendum. Însă potrivit șefului Guvernului, nu partidele politice ar trebui să ia o decizie în acest sens. Maia Sandu a răspuns astfel la întrebarea unui jurnalist în timpul conferinței de presă la Berlin.
Potrivit acesteia, aproximativ 25 la sută dintre cetățeni susțin, potrivit unor date, ideea de „unire”. În țară există partide care percep unirea cu România ca pe o îmbunătățire a situației din Moldova.
”Noi înțelegem că o decizie în această privință nu trebuie să fie luată de partidele politice, ci de întreaga populație a țării, printr-un referendum”, a declarat Sandu.
Sondajele sociologice arată că majoritatea locuitorilor Moldovei se pronunță împotriva unirii țării cu România. Astfel, potrivit datelor din martie 2018, 62% dintre cei intervievați ar fi votat împotrivă, 25% s-ar fi pronunțat pentru, 8% au fost indeciși, 3% au spus că nu ar participa la vot, iar 2% nu au răspuns la întrebare.