CHIȘINĂU, 14 iul – Sputnik. Pensionarii din Republica Moldova care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă vor putea solicita reexaminarea pensiei nu o dată la doi ani cum este în prezent, ci în fiecare an. Aceasta se va întâmpla dacă deputații vor vota, în două lecturi, un proiect de lege pentru modificarea Legii cu privire la sistemul public de pensii.
Autorii documentului, un grup de deputați PSRM, propun ca pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea/reexaminarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă să poată solicita reexaminarea pensiei anual, cu condiția că pensia calculată după reexaminare este mai mare decât cea aflată la plată.
Deputații mai propun ca reexaminarea cuantumului pensiei pentru pensionarii care și-au realizat dreptul la pensie până la 1 ianuarie 1999 să fie efectuată în conformitate cu noua formulă de calcul a pensiei pentru limita de vârstă.
Modificările la lege vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Din 1 ianuarie 2019, pensionarii care au lucrat sau continuă să mai muncească pot solicita recalcularea pensiilor pentru limita de vârstă, în funcție de stagiul de cotizare cumulat după realizarea dreptului la pensie. Astfel, de la 1 ianuarie 2019, sunt recalculate pensiile persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare mai mare de 15 ani, după ce au ieșit la pensie. De la 1 ianuarie 2020, vor fi revăzute și pensiile celor care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani.
În ceea ce privește pensiile stabilite în perioada 1 ianuarie 1999 - 1 ianuarie 2019, recalcularea se va face treptat, începând cu anul 2021 și până în 2027.
Recalcularea pensiei se face în baza cererii depuse de beneficiar. Reexaminarea drepturilor la pensie se efectuează în cazul:
a) apariţiei unor circumstanţe noi referitoare la stagiul de cotizare, venitul asigurat, ce au avut loc până la acordarea drepturilor la pensie;
b) transferării la altă categorie de pensie;
c) persoanelor care continuă să activeze după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă.
Reexaminarea drepturilor la pensie se efectuează şi pentru pensionarii care şi-au realizat dreptul la pensie până la 1 ianuarie 1999, dar numai la prezentarea documentelor ce confirmă stagiul de cotizare.
Noile drepturi la pensie se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea şi actele necesare la organul de asigurări sociale.