CHIȘINĂU, 13 iul - Sputnik. Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Republica Moldova a murit în Israel.
Acesta s-a înecat în râul Iarkon, în zona orașului Petah Tikva. Tragedia s-a produs aseară, informează vesty.co.il.
Oamenii legii au fost anunțați despre dispariția bărbatului de prietenii acestuia. Oamenii legii au demarat o operațiune de căutare în care au fost implicați scafandri și polițiști. În cele din urmă, corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit în râu. Toate circumstanțele în care s-a produs tragedia urmează să fie stabilite de oamenii legii. Potrivit polițiștilor din Israel, nu există suspiciuni că bărbatul ar fi fost omorât.