CHIȘINĂU, 11 iul - Sputnik. O femeie de 32 de ani a fost găsită fără suflare în propria mașină pe o stradă din sectorul Botanica din Capitală.
Potrivit Poliției, corpul neînsuflețit al femeii a fost găsit miercuri, la ora 21:00, pe bancheta din spate a unui microbuz de model Mercedes Vito, parcat pe strada Nicolae Titulescu, din sectorul Botanica. Pe corpul femeii au fost găsite semne de moarte violentă.
Oamenii legii au fost alertați despre dispariția femeii de către rudele acesteia. Acestea au declarat că femeia a ieșit din casă în dimineața zilei de 9 iulie și nu s-a mai întors. Deocamdată nu sunt cunoscute circumstanțele în care a murit femeia.