Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Caz șocant la Ștefan Vodă: Avertismentul INP pentru șoferi - Foto

© Sputnik / Miroslav RotariInspectoratul Național de Patrulare al IGP
Inspectoratul Național de Patrulare al IGP - Sputnik Moldova
Abonare
Caz șocant la Ștefan Vodă - un șofer a fost prins circulând cu 230 de kilometri la oră. Asta i-a determinat pe oamenii legii să amendeze legislația în vigoare pentru a pune capăt dezmățului de pe drumurile din țară.

CHIȘINĂU, 10 iul - Sputnik. Un șofer a fost surprins de un radar în timp ce conducea cu viteza de 230 de kilometri pe oră, pe un drum din Ștefan Vodă. Potrivit polițiștilor, bărbatul de 41 de ani a mai fost penalizat anterior pentru alte patru cazuri de depășire a limitei de viteză. Oamenii legii precizează că în aceeași zi, pe aceeași șosea, a fost înregistrat încă un caz de depășire a limitei de viteză. Este vorba de un tânăr de 19 ani care se deplasa cu 163 de kilometri pe oră. Acesta, la fel, nu este la prima abatere a RCR, fiind pedepsit anterior pentru depășirea limitei de viteză, parcare neregulamentară și încălcarea marcajul rutier.

Ambii șoferi au fost sancționați conform Codului Contravențional al Republicii Moldova.

Încălcarea limitei de viteză rămâne a fi în topul încălcărilor comise de conducătorii auto, fiind și principala cauză a producerii accidentelor rutiere, potrivit INP.

”Șoferilor le este frică mai mult de amenzi, decât de moarte”, constată Poliția printr-un comunicat.

Astfel, pentru a reduce numărul de accidente în care oamenii își pierd viața, Inspectoratul Național de Patrulare propune amendarea Regulamentului Circulației Rutiere, astfel ca cei care vor încălca limita de viteză să fie sancționați mai drastic, iar mărimea amenzii să crească proporțional limitei de viteză depășite.

Astfel, oamenii legii propun completarea articolului 236 din Codul Cotravențional cu încă patru alineate.

Astfel, cei care vor depăși limita admisibilă de viteză de la 60 la 80 km/h, ar urma să fie amendați de la 45 la 50 de unități convenționale, c puncte de penalizare și privarea dreptului de a deține permisul de conducere pe un termen de la patru la șase luni.

Depășirea cu peste 80 de km/h va fi sancționată cu o amendă de la 75 la 100 de unități convenționale, șase puncte de penalizare și privarea dreptului de a conduce vehicule timp de șase luni.

Iar în cazul încălcării repetate a limitei de viteză pe parcursul unui an, conducătorii auto vor fi sancționați cu o amendă de 150-200 de unități convenționale, aplicarea a 7 puncte de penalizare și privarea de dreptul de a deține permis de conducere pe un termen de la șase luni la un an.

Fluxul de știri
0