Noi ne-am aflat câteva ore alături de ei și am văzut câtă răbdare trebuie să ai atunci când ești telefonat nu doar în cazurile de urgentă, ci și atunci când oamenii au întrebări mai puțin urgente și chiar indecente uneori. În timp ce unii cer ajutorul pe bune, alții sună la 112 pentru a anunța că vin extratereștrii, ori vor să ajungă la aeroport cu poliția pe post de taximetrist.
Alteori însă, moldovenii sună la 112 doar pentru a le spune operatorilor de la Serviciul Unic de Urgentă un simplu mulțumesc pentru că existată.
”Bună ziua, spuneți-mi vă rog cât este ora…e dimineață deja, pot să mă trezesc?... Mă învârt într-o roată și nu mă pot opri, ajutați-ne… a, gata s-a oprit!. Am copil de trei luni, spuneți-mi cât mănâncă el? … Bună ziua, vreau să vorbesc cu salvarea, am început să beau și mă tem să nu mă îmbolnăvesc… Avem o problemă, vrem să ajungem la aeroport … cu poliția”, sunt doar câteva dintre ”problemele” celor care cer ajutorul.
Potrivit datelor Serviciului Unic de Urgență, peste 60 la sută dintre apelurile făcute zilnic la 112 sunt eronate și chiar abuzive. Unii oameni însă au pur și simplu au necesitatea de a comunica cu cineva.
Vă prezentăm în continuare o selecție din înregistrările apelurilor făcute la 112.
Notă: Precizăm că vocile operatorilor și apelanților au fost modificate intenționat.