Președintele Comisiei parlamentare de profil a mai spus că atât Consiliul Audiovizualului, cât și conducerea instituției publice au făcut partizanat politic, iar cei de la Teleradio-Moldova ar fi gestionat ineficient banii acordați și asta în pofida unui raport destul de critic al Curții de Conturi.
„Avizul Comisiei de profil a fost de a respinge raportul integral cu demisia in corpore a membrilor Consiliului Audiovizualului. Raportul și avizul urmează să fie discutat în plenul Parlamentului. Vom încerca să căutăm o soluție așa încât viitoarea componență a CA să nu mai reprezinte interesele vreunui partid politic”, a declarat Adrian Lebedinschi.
”Consider că este de bunul simț ca membrii CA să-și prezinte demisia, poate pe etape câte trei, pentru a suplini treptat funcțiile vacante. Toți cei 9 membri a Consiliului Audiovizualului au fost implicați în adoptarea unor hotărâri lipsite de obiectivitate”, a subliniat deputatul.
Astăzi Membrii Comisiei parlamentare de profil au acceptat și propunerea privind demiterea conducerii Teleradio-Moldova, Olgăi Bordeianu, Ecaterinei Stratan și a lui Nicolae Spătaru. Inițiativa urmează să fie propusă spre dezbatere în Parlament.
Autor: Eduard Maciac