BUCUREȘTI, 3 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Lucrările la limba și literatura română ale unor absolvenți de liceu i-au făcut pe profesorii corectori nu numai să zâmbească, ci chiar să râdă în hohote. Și aceasta pentru că, în teste, s-au strecurat adevărate ”perle”, unele dintre ele implicând și personaje din sfera politică română actuală.
Ce înseamnă asta? Că liceenii au scris absolut tot ce le-a trecut prin minte.
”E foarte important să-ți structurezi un discurs, ca să nu ajungi ca Viorica Dăncilă”, a scris unul dintre candidați pe foaia de examen la prima probă scrisă a examenului de bacalaureat.
Iulia Ionescu, profesor de limba și literatura română, spune că elevul respectiv, neavând altă motivație, a folosit-o pe cea de toate zilele.
”Frizează tupeul deja, pentru că el știe, e la vârsta la care poate să discearnă importanța unui examen și un comentariu de toate zilele”, a explicat Ionescu, potrivit stirilekanald.ro.
Alții, însă, au scris ceea ce cred despre poetul Tudor Arghezi.
”Poietul lasă moștenire urmașilor o grămadă de poiezii mizerabile”, a scris un elev.
Iar Arghezi nu este unicul autor care a fost criticat de elevi. Simbolismul lui George Bacovia a fost redus la o singură afirmație.
”Lumea lui Bacovia atârnă greu. Greu”, au scris candidații.
Iulia Ionescu lămurește motivul pentru care se ajunge la asemenea afirmații, cel puțin ciudate.
Dascălul susține că de vină este lipsa de lectură și de pregătire la școală.
Nu este exclus ca profesorii evaluator să se mai întâlnească și în sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat 2019 cu asemenea ”interpretări originale” din partea liceenilor.