Ana Carpovici, care este specialist în relații publice al Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112, susține că după un an și trei luni de la lansarea liniei telefonice speciale, populația s-a familiarizat cu numărul 112, iar sistemul automatizat a sporit gradul de reacției a instituțiilor de profil pentru intervenție rapidă.
"La moment, zilnic primim circa 11.000 de apeluri. Avem doua centre în care operatorii preiau chemările de urgență de la cetățeni. Peste 60 % din apeluri sunt eronate și chiar abuzive. Oamenii sunt curioși de natura lor, iar unii, pur și simplu, au necesitatea de a comunica. Este un fenomen firesc. Asta se întâmplă și în străinătate. În România, spre exemplu, procentajul apelurilor de urgență false este și mai mare", a declarant Carpovici.
Invitată la emisiunea Sputnik Matinal, Ana Carpovicia menționat că apelurile abuzive sunt considerate cele care nu necesită intervenție rapidă. Unii oameni apelează spre exemplu Serviciul de Urgență pentru a denunța extratereștri, de a afla numerele de telefon ale unor instituții de stat, companii comerciale, adrese sau, pur și simplu, de a vedea cum funcționează centrul.
"În curând ne dorim să lansăm o campanie pentru a reduce acest fenomen. Cei 82 de operatori pierd zilnic mai mult din jumate de timp pentru tot felul de fleacuri ale cetățenilor iresponsabili. În primele zile de după lansare a serviciului numărul era și mai mare de apeluri lipsite de sens. Asta poate duce la blocarea unor intervenții de urgență rapidă", a conchis Ana Carpovici.