Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Transportatorii vor să aibă ministerul lor

© Sputnik / Miroslav RotariVladimir Florea
Vladimir Florea   - Sputnik Moldova
Abonare
Președintele Uniunii Transportatorilor și Drumarilor, Vladimir Florea, solicită Parlamentului și Guvernului înființarea din nou a unui minister al transporturilor și infrastructurii drumurilor. Florea spune că actualul Minister al Economiei și Infrastructurii este departe de problemele transportatorilor.
Transportatorii vor să aibă ministerul lor

Vladimir Florea a declarat în studioul radio Sputnik Moldova că domeniul transporturilor traversează o perioadă complicată și că acest sector s-a transformat în unul de risc pentru cei care doresc să-și deschidă o afacere.

Una din problemele din acest sistem este cea a tarifelor. Transportatorii auto solicită majorarea tarifelor pentru călătoriile interurbane până la 74 de bani per kilometru. Ultima dată tariful pentru călătoriile interurbane a fost majorat în 2012, tot cu zece bani per kilometru. În prezent tariful mediu este de 48 de bani per km. Florea spune că incertitudinile privind ajustarea tarifelor sporește ponderea activității tenebre în domeniul transportului.

„Politicile statului din domeniul respectiv influențează și măresc piața tenebră, unde se duc toți care nu pot activa legal. O altă problemă este renovarea fondurilor fixe. Noi n-avem autobuze noi, nu s-a importat nici un autocar. Sectorul acesta s-a transformat în unul de risc. Codul transportului rutier trebuie modificat. Lipsește o strategie de dezvoltare a acestui sector. Fiecare Guvern care venea, astupa gropile, dar nu discuta direcția generală de dezvoltare a acestei ramuri”, a precizat Vladimir Florea.

O altă problemă spinoasă din acest domeniu se referă la transportul de mărfuri și la problema autorizațiilor de transport și restricționarea operatorilor de a lucra pe alte piețe din regiune. Vladimir Florea a spus că în ultimii ani ANTA a gestionat prost problema repartizării, utilizării și restituirii autorizațiilor multilaterale pentru transportul internațional de mărfuri.

„Se atestă o scădere a numărului de autorizații de transport în special pe piața rusă, în ultimii ani, de la 37 de mii de autorizații în 2017 la 15 mii în anul curent. În cazul în care comisia interguvernamentală moldo-rusă va soluționa această problemă, dar vedem că există cerere pe piață, Moldova ar putea obține între 50-54 de mii de autorizații de transport”, a declarat Florea.

Însă cea mai mare problemă în opinia transportatorilor este înființarea din nou a unui minister al transporturilor și infrastructurii drumurilor pentru că actualul Minister al Economiei și infrastructurii este departe de problemele transportatorilor.

„Apreciem negativ actuala dirijare ministerială. Dorim crearea unui minister aparte și restabilirea competențelor pe care le-a avut fostul minister al transporturilor și infrastructurii drumurilor”, a mai spus Vladimir Florea.

Autor:Eduard Maciac

 

 

 

Fluxul de știri
0