BRUXELLES, 3 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Opoziția statelor din Grupul de la Vişegrad, adică Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria, față de Timmermans este mai veche, dar ea a fost reafirmată ieri de premierul ceh Andrej Babis în cea de-a treia zi a summitului UE de la Bruxelles.
”Timmermans este inacceptabil. Germania ar trebui să ia notă, la rândul ei, de acest lucru”, a subliniat Babis. ”Nu înţeleg de ce liderii Franţei, Spaniei, Olandei şi Germaniei nu au înţeles vreme de 21 de ore că Grupul de la Vişegrad vrea doar să obţină ca acest om să nu devină şeful Comisiei Europene”, a precizat premierul ceh poziția celor patru state.
Unul dintre politicile lui Timmermans criticate de Grupul de la Vișegrad este cea în privinţa migraţiei.
Așa cum era de așteptat, premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, este în continuare ferm în susținerea lui Timmermans la şefia Comisiei Europene, ceea ce este normal pentru că Timmermans a fost Spitzenkandidatul socialiștilor la alegerile europarlamentare.
”Poziţia noastră este apărarea Spitzenkandidat-ului nostru, îl apărăm pe Frans Timmermans ca preşedinte al Comisiei Europene', a insistat premierul spaniol care a criticat opoziţia faţă de Timmermans.
Între timp, a mai apărut un nume ca propunere pentru președinția Comisiei, și anume actualul ministru al Apărării din Germania, Ursula von der Leyen, un candidat care ar avea susținerea Grupului de la Vișegrad.