Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Avertismentul Poliției de Frontieră pentru părinții care pleacă cu copiii în vacanță

Abonare
În perioada estivală, de cele mai multe ori, părinții pleacă în vacanță împreună cu copiii lor. Cu siguranță, unii dintre ei se întreabă dacă pot pleca în vacanță cu copiii fără acordului celuilalt părinte. Iată ce prevede legislația în vigoare.
Avertismentul Poliției de Frontieră pentru părinții care pleacă cu copiii în vacanță

Potrivit prevederilor legale, un părinte care își însoțește copiii la odihnă peste hotare nu are nevoie de acordul celuilalt părinte.

"Acordul ambilor părinți este necesar doar în cazul în care minorul pleacă să se stabilească cu domiciliul în străinătate", a subliniat Victor Apostu, ofițer principal în cadrul Direcției control a frontierei.

Totodată, oamenii legii atenționează că, în cazul în care planificați o călătorie cu copiii minori, trebuie să vă asigurați neapărat că pașaportul este perfectat pe numele lor. Poliția de Frontieră amintește că, din 2011, fotografia și datele copilului nu se mai plasează în pașaportul părinților.

Baza juridică ce stabilește condițiile la ieșirea din și intrarea în Republica Moldova este reglementată de Legea nr. 269 cu privire la ieșirea și intrarea în Republica Moldova.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0