Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Unii deputați doresc lichidarea CNA și PC COCS - Iată de ce

© Sputnik / Rodion ProcaGrigore Novac
Grigore Novac - Sputnik Moldova
Abonare
Deputații Grigore Novac și Alexandru Slusari consideră că Parlamentul va trebui să revizuiască în profunzime legea cu privire la Procuratură. Cei doi sunt de părere că unele subdiviziuni subordinate Procuraturii Generale cum ar fi Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și CNA ar trebui desființate.
Unii deputați doresc lichidarea CNA și PC COCS - iată de ce

După ce săptămâna trecută deputații au votat în prima lectură modificari la legea cu privire la procuratură, unii legislatori sunt de părere că această lege va trebui modificată în profunzime. Deputatul Gigore Novac a declarat în studioul radio Sputnik Moldova că numirea unui nou procuror general fie din afara țării, fie din Moldova, nu este suficient pentru a avea o lege bună a procuraturii. Novac crede că unele subdiviziuni ale procuraturii generale ar trebui lichidate pentru că ele se ocupă cu șantajul economic și politic.Este vorba de PC COCS și CNA.

„Numirea unui procuror din afara țării nu este suficient pentru a avea o lege bună și funcțională a procuraturii. Noi vorbim de aspecte mai profunde. Consider că actualul PC COCS trebuie lichidat, deoarece el a fost creat ca un instrument de șantaj pentru agenții economici și pentru politicieni”, a precizat Gigore Novac.

 Deputatul Alexandru Slusari consideră însă că actualul Centru Național Anticorupție ar trebui desființat.

„Sunt de părere că procuratura anticorupție trebuie consolidată, iar Centrul Național Anticorupție este o verigă de prisos”, a spus Slusari.

Recent Parlamentul a efectuat modificări în prima lectură la legea cu privire la prcuratură. Printre acestea se numără excluderea condiției de deținere a cetățeniei Republicii Moldova pentru a candida la funcția de procuror general.Totodată, inițiativa legislativă anulează condiția de a avea experiență de 5 ani în domeniu pentru persoana care aspiră la funcția de de procuror general. O altă modificare se referă la mărirea numărului de membri ai Consiliului Superior al Procurorilor de la 12 la 19 membri.

Autor: Eduard Maciac

Fluxul de știri
0