CHIȘINĂU, 16 iun – Sputnik, Sergiu Praporșcic. Igor Dodon a anunțat acest lucru pe pagina sa de Facebook că a mers la liturghie și chiar a postat poze de acolo.
"Astăzi, când creștinii ortodocși sărbătoresc Sfântă Treime, Cincizecimea sau cum i se mai spune în popor - Duminica Mare, împreună cu Prima Doamnă, Galina Dodon, am participat la liturghia de la Mănăstirea Condrița. M-am rugat pentru un viitor prosper și liniștit pentru țara noastră. Doar cu credință în Dumnezeu, vom trece peste toate obstacolele!", a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
Mănăstirea Condrița se află doar la câțiva kilometri de reședința de la Condrița a șefului statului.
Vom menționa că Igor Dodon este unul din puținii, dacă nu din foarte puținii demnitari de stat moldoveni, și nu doar de astăzi, ci de la Independentă încoace, care merge la liturghie și face public acest lucru. Tot așa făcea și fostul președinte al Republicii Moldova Vladimir Voronin, chiar dacă ideologia formațiunii sale, Partidul Comuniștilor, era de sorginte ateistă.