Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

CC și-a abrogat propriile decizii: noua majoritate parlamentară - în legalitate

© SputnikКонституционный суд
Конституционный суд  - Sputnik Moldova
Abonare
Magistrații Curții Constituționale și-au revizuit propriile decizii pe care le-au luat în perioada 7-9 iunie, cu privire la dizolvarea Parlamentului. După această mișcare a Curții, atât noua majoritate parlamentară PSDM-ACUM, cât și guvernul Maiei Sandu intră pe deplin în legalitate.

CHIȘINĂU, 15 iun - Sputnik. Această decizie a Curții vine după ce Partidul democrat a anunțat ieri că renunță la putere și după ce președintele Igor Dodon le-a cerut magistraților de la această instanță să-și abroge propriile hotărâri prin care scoteau în afara cadrului legal noua majoritate a Parlamentului și guvernul Maiei
Sandu.

Însuși președintele Curții Constituționale, Mihai Poapelungi, a declarat pentru presa locală că CC își revizuiește și anulează hotărârile adoptate în perioada 7-9 iunie.

Pe site-ul Curții a fost publicat un comunicat de presă care confirmă faptul că aastăzi, 15 iunie 2019, judecătorii Curții Constituționale au decis, din oficiu, să-și revizuiască actele pronunțate în perioada 7-9 iunie 2019.

"Ca urmare a revizuirii, au fost anulate Decizia Curții Constituționale nr. 83 din 7 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 8 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 14 din 8 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 8 iunie 2019, Avizul Curții Constituționale nr. 1 din 9 iunie 2019 și Avizul Curții Constituționale nr. 2 din 9 iunie 2019.

La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova.

Hotărârea Curții din 15 iunie 2019 se dorește a fi o sursă a păcii sociale, a menținerii statului de drept, a democrației, precum și a garantării unui cadru adecvat de protecție a drepturilor omului prin combaterea unei instabilități politice de anvergură.

Prin anularea actelor Curții din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de dna Zinaida Greceanîi dobândește, ope constitutionis, calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de dna Maia Sandu", anunță serviciul de presă al Curții.

Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Fluxul de știri
0