CHIȘINĂU, 2 iun - Sputnik. Un incendiu de proporții a izbucnit, noaptea trecută, la un depozit din Chișinău. Salvatorii au fost chemați să stingă focul la un depozit de pe strada Munceşti nr. 293 B din Capitală.
La faţa locului au fost trimise 13 autospeciale cu un efectiv de 80 de salvatori. Pompierii au stabilit că un depozit în care se afla un atelier de dezasamblare a pieselor auto este cuprins de flăcări.
Datorită intervenţiei operative, angajaţii IGSU au reuşit să localizeze focul fără ca acesta să obţină răspândire la alte clădiri. Pompierii au luptat cu flăcările timp de două ore.
Potrivit datelor oferite de IGSU, în urma incendiului nu au fost raportate victime. Focul a distrus cauciucuri şi alte bunuri materiale din interior.
Circumstanţele, suprafaţa şi cauza de producere a incendiului urmează a fi stabilită de specialişti.