Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

1 iunie – Ziua Copiilor: Unde putem merge cu cei mici de 1 iunie

CC0 / Pixabay / mirceaianc / O mamă și copilul ei
O mamă și copilul ei - Sputnik Moldova
Abonare
1 iunie – Ziua Copiilor. În această zi, la Chișinău și Orhei, vor fi organizate mai multe activități cultural-artistice pentru copii.

CHIȘINĂU, 1 iun – Sputnik. În ziua de 1 iunie 2019, de Ziua Copiilor, în Chișinău, va fi inaugurat Complexul multifuncțional din parcul „Valea Trandafirilor”, care include un skatepark, terenuri de minifotbal, volei, baschet, badminton și un teren de pregătire fizică generală pentru persoanele cu mobilitate limitată. Evenimentul va începe la ora 11:00.

Tot pe data de 1 iunie, va fi deschisă oficial „Curtea Rustică" de la Grădina Zoologică, proiect realizat în acest an de către administrația publică locală. Chiar de la intrarea pe teritoriul instituției, copiii vor putea admira și mângâia animale domestice: capre, iepuri, păsări, hamsteri, un măgăruș, dar și puiul de cămilă venit pe lume în primăvara curentă la Zoo.

Ziua Internațională a Copiilor - Sputnik Moldova
Distracție de 1 iunie: Iată ce program au pregătit autoritățile

Programul Sărbătorii copiilor prevede diverse activități cultural-distractive între orele 09.00-16.00: concerte cu și pentru cei mici, competiții sportive, master-class-uri, atât în centrul orașului  - în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului" și în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt", precum și în sectoarele capitalei: în scuarul CC „UNIC", CIE „Moldexpo", scuarul Complexului Memorial „Feciorii Patriei" din str. Miron Costin, scuarul Direcției educație, tineret și sport, Ciocana, str. A, Russo 57, la Grădina Zoologică, bd. Dacia, 50/7. 

De ziua lor, copiii vor beneficia gratuit de înghețată, ciocolată și băuturi răcoritoare. De asemenea, pe 1 iunie, pentru cei mici, intrarea la Grădina Zoologică va fi gratis.

1 iunie – la Orhei va fi organizat show-ul dronelor 

De 1 iunie, la Orhei , va avea loc deschiderea oficială a OrheiLand, sezonul de vară 2019. Evenimentul va începe la ora 11:00 cu o paradă a gigantelor păpuși toboșar. De asemenea, eroii îndrăgiți din desene animate au pregătit pentru copii și oaspeții OrheiLand un program deosebit.

Pentru copii au fost pregătite și tombole cu premii de valoare, concerte, dar și o discotecă specială.

Surpriza serii o va reprezenta însă showul dronelor:  aproximativ o sută de drone de diferite culori vor fi lansate în aer și vor forma diferite figuri în lumini multicolore. Mișcarea acestora va crea efectul unui foc de artificii, care va putea fi observat de la mai mulți kilometri.

Ziua de 1 iunie la MAI

De 1 iunie și în subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne va fi marcată Ziua internațională a copiilor. Sărbătoarea se va desfășura pe stadionul “Dinamo”, din Chișinău, începând cu ora 09:30.

În cadrul evenimentului este preconizat un program artistic de cântece și dansuri, desfășurarea unor concursuri distractiv-sportive și creative, precum și expoziții tehnice ale subdiviziunilor MAI cu prezentarea sferelor de activitatea a polițiștilor, salvatorilor, pompierilor, și carabinierilor.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va organiza expoziția tehnicii și echipamentului din dotare, dar și mai multe activități interactive pentru cei mici.

© Sputnik / Vadim RusuTotul despre copii din Moldova
1 iunie – Ziua Copiilor: Unde putem merge cu cei mici de 1 iunie  - Sputnik Moldova
Totul despre copii din Moldova
Fluxul de știri
0