Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

O amenințare pentru Moldova: Iată de ce, până în 2040, în lume, se vor purta războaie

© Sputnik / Miroslav RotariPetru Vinari
Petru Vinari - Sputnik Moldova
Abonare
Lipsa apei potabile este una dintre cele mai stringente probleme ale acestei planete. Însă, nu toată lumea conștientizează acest fapt și continuă să polueze mediul și apele potabile.
O nouă amenințare pentru Moldova. Până în 2040 s-ar putea duce războaie pentru apă potabilă

Deși în Republica Moldova există percepția că țara noastră are rezerve mari de apă potabilă, specialiștii de mediu avertizează de ani buni că avem o problemă majoră în acest sens. Oamenii din satele și orașele Republicii Moldova consumă apă poluată din necunoștință de cauză sau pentru că nu au alternative. O declarație în acest sens a fost făcută de coordonatorul pe comunicare al Societății Ecologice Biotice, Petru Vinari, în cadrul emisiunii ”Sputnik Matinal”.

”Situația în privința apei potabile în țara noastră este una critică. Apa este poluată și adesea nu poate fi consumată. În satele din Republica Moldova, oamenii nu au alternative și consumă apa poluată din fântânile din curte. Nici legea nu funcționează așa cum trebuie în privința protejării bazinelor acvatice. Unele rapoarte internaționale indică că până în anii 2040 am putea avea războaie pentru apă”, susține coordonatorul de comunicare la Societatea Ecologică Biotica, Petru Vinari.

Potrivit raportului ”O perspectivă asupra mediului în 2050", publicat de Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, aproximativ 1,5 miliarde de oameni trăiesc astăzi în zone grav afectate de deficitul de apă, iar către 2050 numărul va crește la aproape 4 miliarde, ceea ce va declanșa o criză alimentară la nivel mondial, dacă nu se schimbă abordarea.

Fluxul de știri
0