La începutul lunii iunie, în Capitală va avea loc cea de-a șasea ediție a Festivalului "Bunkasai - Spiritul Japoniei". În premieră, la eveniment vor participa reprezentanți ai celor mai bune universități din Japonia. Tinerii vor putea să afle, din prima sursă, despre bursele de studii oferite de Guvernul Japoniei. Detalii despre eveniment a oferit președintele Fundației pentru Relații Moldo-Japoneze, Valeriu Bînzaru, în cadrul emisiunii ”Sputnik Matinal”.
”Studenții noștri vor avea posibilitatea să discute despre ofertele în domeniul studiilor de masterat, doctorat și post-doctorat direct cu reprezentanții universităților japoneze. Vor afla despre programele de schimb între universitățile din țară și universitățile nipone”, a relatat Valeriu Bînzaru.
Vizitatorii vor avea posibilitatea să descopere tradițiile nipone și să deguste bucatele japoneze.
”Vizitatorii vor cunoaște caligrafia japoneză, arta origami, costumul kimano, bucătăria și jocurile japoneze. Vor avea posibilitatea să participe, în perioada 1-2 iunie, între orele 11.00-17.00, la orice activitate desfășurată în cadrul festivalului”, a precizat Valeriu Bînzaru.
În cadrul festivalului vor fi oferite premii.
”La sfârșitul fiecărei zile, va fi desfășurată o tombolă. Trei premii vor fi oferite în prima zi și alte trei – în ziua a doua. Vom avea și un premiu mare – o bursă de studii a limbii japoneze în cadrul Fundației pentru Relații Moldo-Japoneze”, a menționat Valeriu Bînzaru.
Festivalul "Bunkasai - Spiritul Japoniei" este organizat de Fundația pentru Relații Moldo-Japoneze, cu suportul Ministerului Educației,Culturii și Cercetării și Ambasadei Japoniei în Moldova.
Autor: Maria Dimineț