Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Studenți moldoveni și străini participă la un eveniment de amploare în Capitală - detalii

© Sputnik / OsmatescoVictor Șontea
Victor Șontea  - Sputnik Moldova
Abonare
Studenții din Republica Moldova și cei de peste hotarele țării își vor demonstra cunoștințele și abilitățile în cadrul Concursul Internațional Studențesc "Ingineria Sistemelor Microelectronice – Sergiu Rădăuțan".
Studenții moldoveni și străini participă la un eveniment de amploare în Capitală – detalii

În data de 24 mai, începând cu ora 8:00, în incinta Centrului de Excelență în domeniul TIC Tekwill va avea loc Concursul Internațional Studențesc "Ingineria Sistemelor Microelectronice – Sergiu Rădăuțan", ediția a IX-a. Acesta este organizat pentru al nouălea an consecutiv de către Universitatea Tehnică a Moldovei (Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică şi Departamentul Microelectronică şi Inginerie Biomedicală).

Evenimentul prezintă o bună oportunitate pentru viitorii ingineri de a-şi manifesta ingeniozitatea și străduința. Concursul va aduna 48 de echipe studențești, dintre care 24 de echipe din Republica Moldova și 24 din străinătate.

"La prima ediție au participat aproximativ 20 de echipe, dintre care doar două erau din străinătate. În anul curent, avem mulți studenți internaționali. Va participa o echipă din Minsk, trei echipe din Ucraina și 20 de echipe din România", a precizat Victor Șontea, șef al Departamentului Microelectronică și Ingineria Biomedicală în cadrul UTM.

Irina Oriol și Olga Lupașco - Sputnik Moldova
Eveniment inedit la Chișinău: Primul summit în domeniul IT dedicat fetelor și femeilor

Concursul include două etape: prima – prezentarea proiectelor în formă orală (prezentări Power Point, timp de 5-7 minute); a doua – demonstrarea funcționalității dispozitivelor şi aplicațiilor practice. În cadrul evenimentului vor fi prezentate 24 de dispozitive microelectronice și 24 de dispozitive medicale. Cele mai bune lucrări vor fi premiate cu medalii și premii.

Totodată, profesorul universitar Victor Șontea a menționat că această activitate încurajează interesul tinerilor față de noile tehnologii, care au o importanță deosebită pentru dezvoltarea țării noastre.

"Moldova are o singură direcție de dezvoltare și acestea sunt tehnologiile. Electronica este baza tuturor activităților industriale în țara noastră", a conchis profesorul universitar.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0