CHIȘINĂU, 22 mai – Sputnik. Polițiștii spanioli au eliberat 13 românce, care au fost obligate de compatrioții lor să se prostitueze în comuna La Jonquera din nord-estul Cataloniei.
Potrivit unui comunicat al Gărzii Civile, româncele erau exploatate sexual ”în condiții de extremă precaritate" pe drumul public din La Jonquera, scrie stiridiaspora.ro.
Culmea este că mai mulți traficanți își obligau chiar și propriile soții să se prostitueze, acestea fiind exploatate și până la 14 ore pe zi.
Destructurarea grupării de traficanți a fost coordonată de Europol, fiind operate 20 de arestări, dintre care 18 în Spania.
Traficanții de persoane ar fi exploatat aproximativ 40 de femei de origine română, în Spania, România, Portugalia, Germania, Franţa şi Italia, potrivit sursei.
Anchetatorii au descoperit că rețeaua folosea pentru racolarea femeilor așa-numita metodă „Loverboy” – bărbatul începe să-și curteze o compatrioată, făcând-o pe aceasta să se îndrăgostească de el şi să creadă în promisiunea unei vieți mai bune în Spania.