CHIȘINĂU, 20 mai – Sputnik. Înainte de 31 martie, premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunţat că înregistrarea pentru obţinerea, de către cetăţenii europeni, a noului statut – temporar sau permanent – după Brexit este gratuită.
Însă nu după mult timp de la iniţierea procesului de înregistrare, au apărut tot felul de „ţepari”, care se pretind consilieri în domeniul imigraţiei şi, contra unei sume de bani, promit celor creduli obţinerea statutului de rezident, potrivit ziarulromanesc.uk.
Escrocii vă cer numărul de telefon pentru a completa, chipurile, în locul dvs., formularele, garantându-vă, totodată, siguranţa că veţi obţine statutul de rezident.
Astfel, o oarecare Ana Brașoveanu a postat anunţuri pe mai multe grupuri de Facebook ale moldovenilor din Marea Britanie, anunţuri în care, pentru suma de 290 de lire sterline, promite să vă „facă rost” de ambele statuturi de rezident, temporar sau permanent.
În realitate, pentru a vă putea înregistra, este nevoie de codul de bare de pe pașaportul electronic, aşadar, înregistrarea nu o puteţi face decât dvs.
Ziarul Romanesc a constatat că, la registrul companiilor din Marea Britanie, firma Ana B Interpreters ltd. are ca singur obiect de activitate „activități de traducere și interpretare”, nicidecum de consultanță în domeniul imigrației.
De asemenea, guvernul britanic atrage atenţia că doar o persoană din cadrul OISC (The Office of the Immigration Services Commissioner) este autorizată să ofere consultanţă sau servicii în domeniul imigraţiei.
Iar pe întreg teritoriul Marii Britanii există birouri care vă pot consilia gratuit în cazul în care întâmpinați dificultăți în completarea declaraţiilor.
Persoanele care vă solicită sume de bani pretizând că vă pot consilia în obţinerea statutului de rezident post-Brexit pot fi raportate urgent la adresa info@oisc.gov.uk.