BUCUREȘTI, 20 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Partenera de scenă a lui Mihai Constantinescu, frumoasa Anastasia Lazariuc, a explicat de ce nu a mers să îl viziteze pe artist la spital.
Artista a precizat că îi pare foarte rău de tot ceea ce i se întâmplă îndrăgitului cântăreț și că îi dorește din toată inima să își revină.
”Sper să se bucure în continuare de frumusețea vieții, de pomii înfloriți și de mireasma florilor. Tot ce îmi rămâne în aceste momente e să mă rog la bunul Dumnezeu pentru sănătatea lui Mihai. Să facă tot ceea ce crede El că e mai bine pentru Mihai și pentru noi toți. I-am trimis un mesaj pe telefonul lui din partea mea și a Ilenei și sper să poată să-l citească chiar el când își mai revine”, a mărturisit artista, potrivit click.ro.
Cei doi artiști s-au cunoscut la Chișinău, iar Mihai Constantinescu este cel care a ajutat-o pe Anastasia Lazariuc, originară de peste Prut, să se stabilească în România.
Reamintim că Mihai Constantinescu se află internat în stare foarte gravă la Spitalul de Urgență Floreasca din București după ce în dimineața zilei de luni a suferit un stop cardiac. În final, a mai suferit un stop cardiac și o hemoragie cerebrală.
Artistul are la activ două intervenții complicate la inimă, cea mai recentă fiind făcută în 2017.
De vineri, însă, inima artistului și-a reluat complet toate funcțiile, potrivit declarației fostei soții a lui Mihai Constantinescu.