CHIȘINĂU, 14 mai – Sputnik. Băiatul de 17 ani din satul Costești, dat dispărut pe 11 mai, a fost găsit marți, la ora 00.55, de un echipaj de patrulare. Tânărul se deplasa pe marginea drumului la intrare în or. Cimișlia.
Potrivit Poliției, minorul nu prezintă semne că ar fi fost victima unei infracțiuni. La moment i se acordă consiliere psihologică.
Amintim că oamenii legii au solicitat ieri ajutorul în vederea depistării unui minor care a plecat de acasă din satul Costești, raionul Ialoveni.
Poliția din Ialoveni a fost sesizată pe 11 mai de un locuitor al satului Costești pe faptul dispariției fiului său de 17 ani.
Rudele băiatului le-au comunicat polițiștilor că acesta a plecat de acasă pe 10 mai, în vizită la sora sa, în mun. Chișinău, informație care nu s-a adeverit. Ulterior, în aceeași zi, a plecat la un prieten în raionul Dondușeni, iar pe data de 11 mai s-a întors, fiind pasager al rutei Dondușeni Chișinău (fapt confirmat de șoferul mijlocului de transport).