Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce postează pe net vedetele din România ca să facă bani mulți

© Photo : Facebook / Romanii au talentSmiley și Pavel Bartoș
Smiley și Pavel Bartoș - Sputnik Moldova
Abonare
Deși au concerte în țară și în străinătate, plătite cu mii de euro, prezintă emisiuni sau joacă în filme, vedetele autohtone vor să facă bani mai mulți – cum procedează.

BUCUREȘTI, 6 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Vedetele de la noi au găsit o metodă modernă de a-și ține permanent fanii conectați la noutăți. Mai exact, țin un vlog, adică un jurnal video, unde le spun fanilor câte o poveste.

Artiștii români își pun pe youtube bucăți din viață, iar acest curent este unul foarte popular și printre vedetele internaționale. Specialiștii în rețelele de socializare spun că artiștii români nu vor avea de pierdut dacă vor ține câte un jurnal video.

Inna este urmărită de peste 5 milioane de oameni pe Youtube, iar cel mai recent video postat de ea a avut deja peste 20 de milioane de vizualizări. Mai nou, artista a început să le prezinte fanilor și imagini din culisele concertelor ei sau din studioul de înregistrări, notează stirileprotv.ro

Recent, și Smiley a adoptat această metodă de promovare. Acesta a explicat că unul din subiectele abordate pe vlog a fost despre ce se întâmplă în culise la Românii au talent și Vocea României.

Specialistul în comunicare online Florin Grozea a precizat că studiile arată că pentru generația actuală, adică pentru cei sub 30 de ani sau chiar pentru generația Z, cei sub 17 ani, vedetele cele mai urmărite sunt vloggerii, motiv pentru care artiștii sau antreprenorii trebuie să fie pe youtube, altfel vor avea ”mult de suferit”.

Acum sunt aproape 30 de milioane de creatori de conținut pe Youtube în întreaga lume. În top zece cei mai urmăriți vloggeri din România se află un singur artist, iar  pe primele locuri sunt tineri mai puţin cunoscuţi publicului larg.

 

Fluxul de știri
0