Este adevărat că necazurile sunt crunte, dar ceea ce trebuie să știm și ceea ce trebuie să conștientizăm este că ele nu Îl au pe Dumnezeu cauză. În nici un fel nu trebuie să considerăm că Dumnezeu este cauza necazurilor noastre. De cele mai multe ori, cauza necazurilor suntem noi.
Adevărul este că trăim într-o lume care tinde să uite de Dumnezeu, iar atunci când păcătuim nu facem decât să încălcăm voia Lui.
"Dacă aveți niște eșecuri, atunci să știți că ele există din cauza că ați greșit undeva și ați uitat de Dumnezeu. În acest fel, El vă lasă să vă descurcați singuri. Trebuie cât mai curând să vă întoarceți la Dumnezeu și să spuneți: Doamne am greșit că te-am părăsit, am greșit că mi-am pus încrederea în mine și am gândit că sunt puternic, dar m-am convins că sunt slab și te rog frumos să vii să mă ajuți", a explicat părintele Nicolae Ciobanu.
Părintele îi îndeamnă pe oameni să se apropie și să asculte cuvântul lui Dumnezeu, pentru că El este cel mai bun prieten care ar putea exista vreodată. Astfel, Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată, iar atunci când cineva va arunca cu pietre în noi, El se va pune în fața noastră și va primi loviturile.
"Trebuie să vă străduiți să vă împrieteniți cu El și veți avea o viață fericită pe Pământ, dar important că veți putea fi fericiți pentru întreaga veșnicie în Împărăția Sa", a punctat părintele Nicolae Ciobanu.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș