CHIȘINĂU, 30 apr – Sputnik. Dacă nu ați făcut-o deja, ar cam fi cazul să vă grabiți să vă planificați vacanța de vară. Mai multe studii recente arată că foarte mulți oameni, inclusiv occidentali, nu călătoresc nicaieri pentru că pur și simplu nu-și permit cheltuielile, scrie presa de peste Prut.
Experții insistă că, în schimbul unui efort de documentare, am putea reduce simțitor costurile. Iată câteva ponturi.
Numai în Statele Unite, se anticipează că 39 de milioane de adulți nu vor pleca nicaieri în concediu pentru că nu dispun de cele aproape 2 mii de dolari, cât costă în medie o vacanță.
Experții în domeniu susțin că un strop de planificare scade simțitor costurile, fără să se lipsească de distracții și experiente memorabile.
„Ca să ai o vacanță reușită e nevoie doar să te pregătești temeinic, să te documentezi în prealabil”, explica Dayvee Sutton, expert în tursim.
De obicei, cea mai mare cheltuială o facem cu transportul. Ca sa facem economii semnificative, se recomandă flexibilitate în privința perioadei și a destinației. N-ar strica să optăm chiar și pentru o perioadă ușor extra-sezon.
„S-ar putea să fie nevoie să faci un compromis în privința vremii, dar în felul ăsta economisești la cazare și diverse experiente atractive”, a mai spus Dayvee Sutton.
De asemenea, cunoscătorii ne sfatuiesc să folosim site-uri și aplicatații pentru documentare, planificare, astfel încât să rezervăm cele mai convenabile opțiuni pentru zbor și cazare.
„Nici nu e nevoie să tot verifici tarifele. Dacă îți setezi alerte, primești notificări pe telefon”, spune expertul.
La o adică, putem apela și la un agent de turism ca să ne facă rezervarile. Sunt mari șanse s-o facă gratis, pentru că de regulă agenții îi taxeaza pe furnizorii serviciilor, nu pe turiști.
„Ii zici agentului ce buget ai și el va găsi oferte corespunzătoare”, explica Dayvee Sutton.
Acestea fiind zise, vă dorim o vacanță interesantă.