Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Interviu cu Nicolae Juravschi, sportivul care a obținut titlu de dublu campion olimpic

© Sputnik / OsmatescoNicolae Juravschi
Nicolae Juravschi - Sputnik Moldova
Abonare
Radio Sputnik Moldova în parteneriat cu Uniunea Națională a Studenților și Tineretului din Moldova a inițiat rubrica "Învață să obții ce îți dorești", care presupune promovarea oamenilor de succes. În acest sens, invitatul emisiunii "Sputnik Matinal", președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Nicolae Juravschi, a vorbit despre pasiunea sa pentru sport și reușitele sale în acest domeniu.
Interviu cu Nicolae Juravschi, sportivul care a obținut titlu de dublu campion olimpic

De mic copil Nicolae Juravschi participa la toate competițiile sportive, iar deja la o vârstă destul de fragedă a devenit profesor de educație fizică. A devenit multiplu campion al Uniunii Sovietice, multiplu campion național, dublu campion olimpic care a cucerit aurul, campion olimpic la argint, de 8 ori campion mondial și este considerat cel mai bun sportiv din țară. Mai mult decât atât, Nicolae Juravschi a fost deputat în Parlamentului Republicii Moldova, iar în prezent deține funcția de președinte al Comitetului Național Olimpic și Sportiv.

Cum a reușit să obțină rezultate performante în domeniul sportului și cât de importante sunt exercițiile fizice în viața oamenilor, aflați mai jos, în interviul acordat de Nicolae Juravschi pentru Radio Sputnik Moldova.

-Cum ați reușit să obțineți aceste rezultate remarcabile?  

„Nu există un secret în acest sens. Totuși dorința, perseverența, ambiția, dragostea față de sport și credința m-au ajutat să-mi formez personalitatea. Eu nu m-am gândit niciodată că voi deveni campion olimpic, dar pe lângă eforul imens pe care l-am depus am avut parte și de noroc”.

-În prezent este mai ușor sau mai dificil de obținut succese în domeniul sportului?

„Dacă noi în perioada anilor 60-70 așteptam norocul să obținem rezultate, acum părinții și copiii văd lucrurile altfel. Sunt alte posibilități, altă informație în mass-media, ceea ce am trecut noi a fost mult mai dificil decât astăzi. Acum în domeniul sportului sunt mai multe oportunități de dezvoltare. Astăzi făcând o retrospectivă și gândindu-mă cum a fost 20-30 de ani în urmă când făceam primii pași s-ar părea că este imposibil de realizat ceva cu realitatea de astăzi”.

-De ce până în prezent nimeni dintre sportivii moldoveni nu a reușit să depășească performanțele pe care le-ați obținut?

„Cred ca eu mi-am dorit acest lucru foarte tare. Am fost axat întotdeauna pe profesionalism și mai puțin le dădeam importanță altor lucruri. În Moldova totuși există sportivi foarte buni și totul este înainte”.

-Cândva disciplina de studii educația fizică era foarte importantă în școli. În prezent, care este situația la acest capitol?

„Astăzi în mare parte în școli se axează pe alte domenii care par a fi mult mai atractive și importante. Însă nu trebuie de uitat că într-un corp sănătos este o minte sănătoasă. Nu este neapărat ca toți să facă sport de performanță, însă de mici copii trebuie să antrenăm corpul și spiritul nostru pentru exerciții fizice, care trebuie făcute zilnic”.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0