CHIȘINĂU, 26 apr – Sputnik. O crimă terifiantă a i-a șocat pe locuitorii din Tenerife. Un cetățean german și-a ucis soția și pe unul dintre cei doi copii într-o peșteră dintr-o zonă izolată a insulei, potrivit stirileprotv.ro.
Cel de al doilea copil, în vârstă de doar 6 ani, a reușit să fugă, iar ulterior le-a spus autorităților ce s-a întâmplat.
Băiatul de 6 ani a fost găsit marţi pe un drum din apropierea orăşelului Adeje, de un grup de localnici plecaţi la plimbare pe munte. Copilul era foarte speriat.
Femeia care l-a găsit a povestit că i s-a părut suspect că un copil atât de mic a fost lăsat singur. Fiind întrebat unde-i sunt părinții, el a spus că nu știe Nu ştia nici unde locuieşte.
Copilul era de fapt în stare de şoc. Când și-a mai revenit, localnicii au aflat detalii șocante.
Ulterior, copilul le-a povestit autorităților că tatăl său şi-a dus familia într-o peşteră, spunând că a ascuns acolo cadourile de Paşte. Odată ajunşi, bărbatul şi-a ucis cu sălbăticie soția și unul dintre copii. Băiatul cel mic s-a speriat şi a reuşit să fugă.
Polițiștii l-au arestat pe principalul suspect, dar nu se cunosc încă motivele tragediei. Tatăl copilului a fost dus la audieri şi peste 100 de poliţişti şi angajaţi ai serviciilor de urgenţă, ajutaţi de elicoptere, au cercetat zecile de peşteri din zonă.
Trupurile mamei şi al băiatului în vârstă de 10 ani au fost descoperite după 24 de ore de căutări, într-o cavernă la baza vulcanului Teide. Localnicii spun că bărbatul locuia de ceva vreme în Tenerife, iar soţia şi cei doi copii veniseră de curând, în vizită.
Autoritățile au stabilit că cetăţeanul german și-a pus la punct planul criminal în cele mai mici detalii. El este cercetat acum pentru omucidere, în timp ce băiatul lui este în grija asistenţilor sociali şi va fi preluat în zilele următoare de o rudă.