CHIȘINĂU, 26 apr – Sputnik. Anual, pe data de 26 aprilie, este marcată Ziua Comemorării Victimelor Catastrofei de la Cernobîl, decretată prin rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite din 8 decembrie 2016.
Avaria de la Centrala nucleară de la Cernobîl aflată pe teritoriul Ucrainei, la 15 kilometri de orașul Cernobîl, regiunea Kiev, este cea mai mare catastrofă tehnogenă a secolului XX având în vedere proporțiile pagubelor și consecințelor. Iată cronologia evenimentelor.
Cum s-a întâmplat
Catastrofa de la Cernobîl s-a produs în urmă cu 33 de ani, pe 26 aprilie 1986. Cu o zi mai devreme începuse sistarea funcționării blocului pentru efectuarea unei reparații preventive planificate, pe parcursul căreia urma să fie făcut un experiment în vederea verificării posibilității de alimentare suplimentară cu energie electrică a blocului în cazul deconectării acestuia.
Din cauza restricțiilor din partea dispeceratului, oprirea blocului energetic a fost amânată de câteva ori, fapt care a generat dificultăți privind controlarea capacității reactorului acestuia.
Pe data de 26 aprilie, la ora 1 și 23 minute, s-a produs o creștere necontrolată a presiunii reactorului, fapt care a declanșat o serie de explozii și distrugerea unei părți considerabile a reactorului nr. 4. Ca urmare, în atmosferă a fost aruncată o cantitate mare de substanțe radioactive.
Au fost contaminate considerabil o parte din teritoriile Republicii Belarus și cele din partea europeană ale Rusiei și Ucrainei. Înlăturarea consecințelor avariei durează până în prezent.
Conform concluziilor specialiștilor, cauza principală a catastrofei au fost încălcările grave la exploatarea Centralei atomoelectrice comise de către personalul reactorului 4.
Tragedia de la Cernobîl a afectat într-un fel sau altul viața a milioane de oameni. În grupul de risc s-au pomenit personalul Centralei nucleare, participanții la lichidarea consecințelor avariei, oamenii din zonă care au fost evacuați și populația din teritoriile contaminate în urma precipitațiilor radioactive.
Personalul tehnic al Centralei nucleare și angajații pazei antiincendiare care s-au ocupat de stingerea flăcărilor (în total 134 de persoane) au fost diagnosticați cu maladii grave provocate de nivelul înalt de radiație. În primele luni după accident, 28 dintre aceste persoane au murit. Alte trei își pierduseră viața în momentul exploziei reactorului patru.
Comemorarea în Moldova
Peste trei mii de locuitori ai Moldovei au participat la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala nucleară de la Cernobâl. În prezent, dintre toți aceștia, au rămas în viață aproximativ două mii. Marea majoritate dintre aceștia sunt persoane care suferă de tot felul de maladii din cauza dozei mari de radiație.
Pe 26 aprilie la Chișinău a avut loc un Marș al Memoriei, depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și un miting la memorialul victimelor catastrofei de la Cernobîl.
Totodată, la Chișinău și în raioanele țării se desfășoară întâlniri cu participanții la lichidarea consecințelor catastrofei de la Centrala nucleară de la Cernobîl. Guvernul a chemat tinerii să participe la aceste acțiuni în calitate de voluntari.
În anul curent, în memoria victimelor Cernobîlului, vor fi înălțate monumente în raioanele Șoldănești, Taraclia, Briceni, Sângerei, Strășeni, Comrat și Ceadâr-Lunga. În afară de aceasta, se preconizează editarea unei cărți despre eroismul „lichidatorilor”.