Участники соревнований по академической гребле во время заезда на XXV Летних Олимпийских играх в Барселоне  - Sputnik Moldova
Sport
Aflați despre cele mai importante evenimente sportive din țară și din lume

Președintele FMF și-a prezentat demisia - Detalii

© Sputnik / Yana ZaharovaPavel Ciobanu
Pavel Ciobanu  - Sputnik Moldova
Abonare
Pavel Ciobanu a anunțat că se retrage din funcția de președinte al Federației Moldovenești de Fotbal.

CHIȘINĂU, 22 apr -Sputnik. Președintele Federației Moldovenești de Fotbal a anunțat printr-un comunicat de presă că se retrage de la șefia FMF.

Футбол. Церемония жеребьевки чемпионата Европы 2016 - Sputnik Moldova
Preşedintele FMF: România şi Rusia sunt capabile de surprize la EURO-2016

Acesta a scris că nu a fost o decizie spontană, ci una pe care a luat-o cu mai mult timp în urmă. 

”Doresc să mulțumesc tuturor celor cu care, pe parcursul vieții mele, am muncit împreună pentru dezvoltarea fotbalului moldovenesc. Sunt recunoscător antrenorilor, jucătorilor, arbitrilor, oficialilor, lucrătorilor cluburilor și școlilor de fotbal, reprezentanților asociațiilor raionale, partenerilor, sponsorilor, colegilor de la FMF, FIFA și UEFA, ziariștilor sportivi, familiei mele, care a fost alături de mine pe parcursul acestor ani și în mod special microbiștilor, pe care i-am simțit permanent alături”, a mai precizat Pavel Ciobanu. 

Președintele FMF a declarat că fotbalul face parte din viața sa și toată viața și-a dedicat-o acestui sport, ceea ce înseamnă peste 55 de ani. A început să practice fotbalul din copilărie, ulterior a jucat la cea mai îndrăgită echipă de fotbal din Moldova. A urmat funcția de antrenor, iar ulterior i s-a încredințat să conducă Federația Moldovenească de Fotbal.

”La toate aceste etape din viața mea am încercat să dau tot ce am mai bun. Sunt recunoscător soartei că am reușit să le aduc clipe de bucurie microbiștilor moldoveni în perioada când am jucat la echipa Nistru Chișinău. Probabil atunci s-a creat o imagine a mea în fotbal, care m-a urmat pe parcursul întregii vieți și a trebuit să depun mult efort ca să nu dezamăgesc la etapele următoare”, a scris fotbalistul. 

Mingi - Sputnik Moldova
Echipa națională de fotbal a Moldovei pleacă la Madrid, la campionatul F4F

Sportivul a mai scris că după trecerea anilor este sigur că anume această atitudine l-a ajutat să realizeze unele lucruri. Iar spiritul de echipă și încrederea oamenilor din fotbal l-au făcut să accepte această funcție înaltă din fotbalul moldovenesc. Potrivit lui Ciobanu, tot ce s-a realizat în acești ani s-a făcut prin muncă comună, a tuturor oamenilor din fotbal și a celor care l-au susținut.

”Doi ani în urmă, înaintea ultimului Congres al FMF de dare de seamă și alegeri, am avut intenția să mă retrag, dar adresările insistente și susținerea deplină a membrilor Federației m-au făcut să accept să mai continui. Nu doream să-i dezamăgesc pe toți cei care au avut încredere în mine și în proiectele care urmau să fie realizate. Atunci le-am spus membrilor Comitetului Executiv că voi continua încă doi  ani pentru a asigura începutul unor proiecte care erau în programul nostru de activitate și apoi voi lua o decizie”, a mai explicat Pavel Ciobanu. 

Fluxul de știri
0