CHIȘINĂU, 15 apr – Sputnik. Conform datelor Băncii Naționale a Moldovei, valoarea leului moldovenesc s-a deprecia în raport cu cea a monedei unice europene cu peste 50 de bani.
Dacă pe 1 aprilie cursul oficial era de 19,40 lei pentru 1 euro, atunci pe 15 aprilie BNM a stabilit un nou plafon al valutei europene la tocmai 19,96 lei.
Cursul afișat de băncile comerciale este și mai îngrijorător. Aici euro a depășit deja pragul psihologic de 20 de lei.
Economistul Viorel Gârbu, explicând situația de pe piața valutară din țară, a atras atenția asupra cursului dolarului de care este dependent atât euro, cât și leul.
Specialistul susține că anume de „comportamentul” dolarului depinde starea monedei unice europene și a celei naționale. Iar dolarul, în ultima perioadă, nu ne prea bucură.
„Dolarul se depreciază pe piețele externe. Există anumiți factori. Este vorba de situația politică din lume, de poziția administrației Trump, prognozele și strategia Băncii Naționale a SUA care își schimbă viziunea față de viitor. Așteptările investitorilor au devenit mai pesimiste decât erau până acum. De aceea contextul evoluției dolarului este mai negativ decât contextul evoluției euro. De aceea dolarul se depreciază în raport cu euro. La noi leul se depreciază în raport cu dolarul, iar în raport cu euro deprecierea leului este și mai mare”, a menționat economistul.
Moldova nu poate nicicum influența asupra acestor procese. Banca Națională poate doar să nu admită prăbușirea monedei naționale, însă nu este în stare să schimbe factorii externi.