Vlad Mircos a avut norocul să se nască și să crească într-o familie unde a existat dragoste și înțelegere. Părinții l-au încurajat să-și urmeze visele și l-au susținut pe parcursul întregii sale activități artistice. Pasiunea față de muzică a moștenit-o de la tatăl său, care l-a îndemnat să studieze la școala muzicală. În decursul anilor, a avut ocazia să cunoască mulți oameni deosebiți și să promoveze tineri talentați.
-Ce ați luat cu Dumneavoastră din copilărie?
Am luat amintiri frumoase. Părinții mei au format o familie frumoasă. Și acum casa părintească este caldă, primitoare. Un an în urmă m-a părăsit tatal meu. Mă bucur că o am încă pe mama. Când am împlinit 40 de ani, taticul a venit la Chisinau, a ținut neapărat să ajungă la ora 13.00, ora nașterii mele. Îmi spunea că este fericit că trăiește cea de-a 40-a aniversare a mea. Eu și sora mea am simțit căldura casei părintești. Părinții ne-au protejat de problemele vieții. Am avut o familie fericită, chiar dacă părinții nu au avut sprijinul nimănui. Taticul a fost orfan, iar mama a crescut într-o familie cu șapte copii. Datorită dragostei și înțelegerii dintre ei, au reușit să ne ofere o copilarie fericită.
-Ați fost un copil liniștit sau năzbătios?
La scoală eram disciplinat, tata fiind profesor de fizică. Tăticul îmi spunea: la fizică răspunzi primul, altfel nu-i pot întreba pe ceilalți elevi. Acasă făceam însă năzbâtii. Uneori, stăteam la ungher. Apoi discutam cu părinții, analizam greșeala făcută. Nu am fost cuminte, dar nici nu am făcut lucruri urâte de care să îmi pară rău.
-Dragostea față de muzică cine v-a cultivat-o?
Am realizat un vis al tatălui meu, care a iubit muzica. Pe când era mic, avea un coleg de joacă care cânta la harmoșcă. Îl impresionau suntele pe care le scotea acest instrument muzical. Ca să poată împrumuta harmoșca, meșterea jucării și le oferea acelui băiat. Deja la maturitate a avut posibilitatea să-și cumpere un instrument muzical. Apoi a studiat armonica, la școala de muzică serală. Ca urmare, muzica a fost prezentă mereu în casa noastră. Tata m-a învățat să cânt la armonică și, observând capacitățile mele, m-a înscris la școala de muzică.
-Ați activat în mai multe instituții, inclusiv la Ministerul Culturii, Studioul ”Moldova Film”. În ce măsură aceste activități v-au influențat creația muzicală?
Am întâlnit mulți oameni deosebiți, care m-au îndrumat. De exemplu, la Institutul Artelor am mers încurajat de savatul Vladimir Axionov. Am activat acolo doar un an, însă experiența acumulată mi-a adus multe beneficii. Am comunicat cu mulți profesioniști. În 1998, compozitorul Gheorghe Ciobanu m-a invitat la Ministerul Culturii, unde am lucrat opt ani. În această perioadă am devenit membru al Uniunii Muzicologilor, am făcut cronică muzicală, m-am realizat ca muzicolog, m-am implicat în desfășurarea festivalurilor muzicale. Munca mea devenise însă aici o rutină, și am decis să plec, chiar dacă am lucrat cu miniștri care au apreciat arta. De fiecare dată când simt că mă înghite rutina, fac o schimbare.
-Ați ajutat mai mulți tineri talentați să se afirme în muzică. Maria Codreanu, Carolina Gorun sunt, în prezent, nume reprezentative pentru piața noastră muzicală.
De 20 de ani sunt membru al jurului în cadrul concursurilor artistice din țară. Atunci când observ tineri talentați, le ofer susținerea mea. Discutăm, le propun să facem ceva frumos. Le spun că realizarea unei piese este o aventură frumoasă. Nu știi unde te duce această aventură artistică. Dintr-o idee apare o melodie, apoi versurile. Iar peste trei luni – un proiect muzical nou.
-Este dificil să găsiți textul potrivit pentru melodiile Dumneavoastră?
Versurile sunt foarte importante pentru o melodie. Să înțeleg acest adevăr m-a învățat Galina Furdui, acum 25 de ani. Eu nu permit ca pe melodiile mele să sune versuri fără sens. Versul trebuie să fie în consens cu muzica. Mulțumes poeților pentru că au avut răbdarea să compună versuri pentru melodiile mele.
Redactor: Maria Dimineț
