În cadrul emisiunii "Probă la micro...SCOP", părintele Nicolae Ciobanu a menționat că în zilele noastre una dintre cele mai mari provocări este să iubești și să oferi dragoste, fără a aștepta răsplată.
"Cea mai mare provocare este să poți iubi. Să poți iubi dezinteresat, pe oricine, și mai mult pe cel care îți face rău, te invidiază, te vorbește pe la spate sau îți spune anumite lucruri mai puțin plăcute în față. Trebuie să primește toate aceste cuvinte cu dragoste și în nici într-un caz să nu-i dorești vreun rău acestei persoane", a subliniat părintele.
Părintele Nicolae Ciobanu spune că adesea oamenii se plâng că sunt nefericiți, pentru că singuri nu oferă fericire. El susține că oamenii trebuie să răspundă la toate provocările cu fapte bune, pentru că omul mereu va primi înapoi ceea ce a oferit în schimb.
"Viața este un bumerang. Aceasta este regula. Cum faci așa primești. Sfânta Scriptură spune că dacă ai făcut rău sute și mii de pedepse vor veni asupra ta, iar în cazul în care ai făcut lucruri bune zeci de mii și sute de mii de binecuvântări vei avea", a menționat preotul.
Părintele îndeamnă oamenii să fie smeriți în orice situație, buni la suflet, să ofere dragoste, căldură și să-și amintească de cuvântul lui Dumnezeu "Nu vă împotriviți celui ce este rău, ci, dacă cineva îți dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt" (Matei 5:39).
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș