CHIŞINĂU, 2 apr - Sputnik. Vladimir Zelenski se menține pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina, după procesarea a 95 la sută din procesele verbale. Favoritul cursei pentru funcția de președinte al Ucrainei acumulează 30,24 la sută din voturi, în timp ce actualul președinte ucrainean, Petro Poroșenko, este susținut de mai puţin de 16 la sută dintre alegători - 15,94%.
Liderul partidului Batkivșina, Iulia Timoșenko, ocupă locul trei, cu 13,39 la sută, fiind urmată de liderul „Platformei de opoziţie – pentru viaţă”, Iurie Boiko cu 11,58 la sută, informează RIA Novosti.
Alegerile prezidențiale din Ucraina s-au desfășurat duminică, 31 martie. Niciun candidat nu a reușit să obțină numărul necesar de voturi pentru a învinge din primul tur.
Decizie controversată a Parlamentului britanic
Parlamentarii britanici au respins în această noapte toate cele patru opţiuni alternative cu privire la Brexit.
Este vorba de amendamentul C, care avea în vedere negocierea unei uniuni vamale permanente şi exhaustivă a Marii Britanii cu UE.
Amendamentul D – Piaţa unică. Amendament propunea ca Marea Britanie să facă parte din Asociaţia Europeană de Schimb Liber (Efta) şi din Spaţiul Economic European (SEE).
Amendamentul E – acesta prevedea ca acordul Brexit care va fi aprobat de Parlament să fie votat şi de poporul britanic înainte de ratificare.
Amendamentul G - Revocarea Articolului 50 în cazul unui Brexit fără acord.
Conform deciziei luate de liderii europeni la ultimul summit, în condiţiile unui nou vot negativ al parlamentului britanic faţă de acord, noua dată efectivă a Brexitului este 12 aprilie, aceasta fiind şi data până la care, conform aceleiaşi decizii, Londra trebuie să comunice Bruxelles-ului calea pe care doreşte să o urmeze în dosarul Brexitului, scrie digi24.ro.