CHIȘINĂU, 2 apr – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a invitat astăzi, 2 aprilie, din nou la masa de discuții pe liderii celor mai importante partide din Parlamentul țării pentru a continua dialogul cu privire la identificarea unei coaliții de guvernare. Pentru ziua de astăzi, președintele țării i-a chemat la aceiași masă pe liderul PSRM, Zinaida Greceanîi, președintele PD, Vladimir Plahotniuc și pe liderii Blocului politic ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase.
Șeful statului a mediat săptămâna trecută întrevederile separate cu acești lideri în cadrul cărora s-a discutat despre formarea unei noi coaliții după alegeri și crearea unui nou Guvern. Dodon s-a arătat mulțumit de rezultatele acestor discuții și a declarat că acum mingea se află în terenul acestor partide de care depinde dacă Moldova va avea un Guvern sau va merge la alegeri parlamentare anticipate.
”Constat că toate cele trei forțe politice au spus că nu doresc anticipate. Am văzut disponibilitatea lor de a evita anticipatele și de a crea o guvernare. Cum să creeze această guvernare, sunt propuse formule diferite: guvern majoritar și guvern minoritar. Ce e important este faptul că se dorește dialog”, a declarat președintele țării.
Dodon spune că acum mingea se află doar în terenul celor patru fracțiuni parlamentare: PSRM, PDM, PAS și DA.
”La ce formulă se va ajunge, depinde nu de președintele țării, ci de partide și dialogul pe care îl vor avea”, a spus Dodon.
Președintele a reiterat că nu va accepta o majoritate parlamentară formată din transfugi și a anunțat că va juca în continuare rolul de mediator în discuțiile cu privire la crearea unei majorități parlamentare.
Șeful statului i-a invitat pe liderii PSRM, PDM și Blocului Politic ACUM la o masă de discuții comună marți, 2 aprilie, ora 12:00, la Reședința de Stat.
Liderii Blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase, au refuzat invitația șefului statului de a participa la discuțiile de astăzi.
După alegerile din 24 februarie, cele 101 de locuri din Parlamentul de legislatura a X-a sunt împărțite în felul următor: deputații PSRM vor ocupa 35 de fotolii, democrații au 30 de mandate, deputații din partea Blocului electoral ”ACUM” – 26, cei din Partidul ”Șor” – șapte mandate și trei deputați independenți.