Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Scriitoarea Victoria Fonari, despre receptarea poeziei în lumea contemporană

© Sputnik / Miroslav RotariVictoria Fonari
Victoria Fonari - Sputnik Moldova
Abonare
Astăzi este marcată Ziua Internațională a Poeziei, iar, cu această ocazie, doctorul conferențiar la Universitatea de Stat din Moldova, poeta și criticul literar, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Victoria Fonari a vorbit despre rolul poeziei în societate și contribuția enormă la îmbogățirea literaturii și culturii.
Scriitoarea Victoria Fonari, despre receptarea poeziei în lumea contemporană

Ziua Mondială a Poeziei este celebrată pe data de 21 martie și este inclusă în patrimoniul UNESCO încă din anul 1999. Potrivit scriitoarei Victoria Fonari, poezia a fost întotdeauna un satelit și un călăuzitor al omului în tot ceea ce a gândit și a creat. Victoria Fonari susține că sursa ei de inspirație sunt oamenii și natura care o înconjoară. Scriitoarea eternizează cuvintele pe hârtie imediat ce îi vine o idee.

Totodată, poeta a menționat că poezia are o semnificație importantă în viața tinerii generații. Aceștia sunt dornici de creația în versuri, sunt curioși să cocheteze cu poezia, să caute emoții și gânduri printre versuri. Adesea tinerii își aștern cele mai sincere, calde și uneori triste sentimente.

"Adolescenții caută emoții pe care ei nu îndrăznesc să le rostească cu voce tare. Adesea tinerii scriu despre durerea pe care o poartă în suflet, pentru că părinții sunt plecați peste hotare. Totuși, poezia este un refugiu pentru ei, care le aprinde lumina și le trezește cele mai îndrăznețe vise", a subliniat scriitoarea.

De Ziua Internațională a Poeziei, mai multe localuri din țara noastră vând ceai şi cafea îndemnând oamenii să-și redescopere creativitatea și să plătească cu o poezie. Astfel, iubitorii de ceai, cafea și poezie sunt așteptați în cele 32 de locații din Chișinău, Bălți, Ungheni, Cahul, Cimișlia, Sângerei și raionul. Ștefan Vodă.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

 

Fluxul de știri
0