Ediția a 53-a a festivalului a cuprins 47 de spectacole muzicale organizate de "Moldova-Concert", Filarmonica Naţională "Serghei Lunchevici", Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Maria Bieşu", Sala cu Orgă și Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare "Joc".
Dintre acestea, 22 de concerte au fost organizate în 13 raioane și orașe ale țării: Anenii Noi, Bălți, Cimișlia, Criuleni, Hâncești, Fălești, Glodeni, Strășeni, Șoldănești, Soroca, Ungheni, Nisporeni, UTA Găgăuzia, inclusiv două spectacole în orașul Tiraspol și unul la Bender.
Organizatorii și-au propus să organizeze o ediție specială unde să ofere diversitate de la tradiție până la modernitate pentru toate gusturile și vârstele. Potrivit directorului Palatului Național "Nicolae Sulac", Andrei Locoman, festivalul s-a desfășurat cu succes.
"Festivalul a trecut cu brio. A fost un concert frumos, plin de diverse creații, cu multe nume sonore, cu artiști renumiți autohtoni și de talie internațională. Judecând după reacțiile spectatorilor și feedbackurile de pe paginile de socializare, a fost o ediție cu adevărat reușită", a subliniat Andrei Locoman.
Tradițional, festivalul a adus în fața publicului și cele mai renumite colective artistice din țară: Orchestra de muzică populară „Lăutarii”, Ansamblul Național Academic de dansuri populare "Joc", Orchestra Prezidențială, formația "Brio Sonores", "Alex Calancea Band", "Fluieraș", "Folclor", "Plăieșii", "Cadânjea", "Rodoliubie" și Orchestra Națională de Cameră.
"Ne străduim să folosim oportunitatea pentru colectivele noastre cele mai reprezentative și să-i punem în valoare calitățile artistice. În acest an, am invitat și manageri impresari ca să vadă colectivele noastre și să-i ajutăm să reprezinte țara noastră și peste hotare. Aceste colective merită să ducă în lume muzica populară, muzica simfonică și dansul", a relatat Andrei Locoman.
Totodată, la "Mărțișor" au evoluat artiști cunoscuți și colective artistice din afara țării: "Joy", "Klezmer Swing Quartett", "Baccara", "Uriah Heep", Pupo, Goran Bregovici, "Shenzhen Aihua Chinese Music Ensemble", "Holograf", Gabriel Dorobanțu, Formația "Mirage" și alții.
În total, la festival au participa artiști din 13 țări (Armenia, Austria, China, Italia, Letonia, Franța, Federația Rusă, Marea Britanie, România, Ucraina, Serbia, Spania, SUA).
Anul acesta, în premieră artiștilor din străinătate le-au fost înmânate câte un trofeu cu semnul mărțișorului.
"Acest simbol al nostru – mărțișorul va fi dus peste hotarele țării. În acest fel dorim să-i determinăm pe oameni să viziteze țara noastră. Ne dorim să ducem faima în lume pentru că avem cu ce să ne mândrim", a punctat Andrei Locoman.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș