CHIȘINĂU, 3 mar – Sputnik. Noua redacție a Codului Civil a intrat în vigoare la 1 martie 2019. Modificările instituie Cartea a 4-a – Moștenirea, care cuprinde dispoziții tradiționale și statornicite de divizare a moștenirii în cea legală și testamentară, de determinare a capacității succesorale, precum și a nedemnității de a moșteni.
La fel, va fi reglementată competența în materie de moștenire, statutul juridic al moștenitorului, custodia masei succesorale.
Noua redacție a Codului Civil include și norme cu referire la protecția consumatorului prin care se instituie reguli generale de la care nu se va putea deroga.
Oamenii de la sate vor primi mai ușor moștenirea>>>
O altă noutate sunt normele detaliate cu privire la statutul și regimul juridic al administratorilor. Au fost completate și modificate multe obligații, inclusiv cele din contractul de investiții în construcții.
Un alt capitol nou este cel cu referire la fiducia, care presupune un raport juridic în care o parte (fiduciarul) este obligată să devină titularul unei mase patrimoniale (masa patrimonială fiduciară), să o administreze şi să dispună de ea, în conformitate cu condiţiile care guvernează raportul (condiţiile fiduciei), în beneficiul unui beneficiar sau pentru a promova un scop de utilitate publică.