CHIȘINĂU, 1 mart - Sputnik. Preafericitul Daniel, Patriarhul României, trage un semnal de alarmă și atrage atenția asupra celor mai grave probleme cu care se confruntă oamenii de la sat din ziua de astăzi - depopularea, singurătatea, boala, lipsa apei curente etc și îi îndeamnă pe toți la solidaritate.
”Cei care s-au născut la sat și au plecat la oraș să nu uite locul de unde au plecat pentru că se așteaptă de la ei mai mult”, a îndemnat Patriarhul Daniel în cadrul vernisajului de fotografie ”Chipul satului românesc” care a fost deschis miercuri la Palatul Patriarhiei din București.
Reflectând la problemele existente în mediul rural, Preafericirea Sa a denunțat tendința secularizată „de a impresiona prin negativ” atât în presă cât și în arta fotografică, informează basilica.ro.
”Nu trebuie să punem în evidență doar jalea și suferința, ci și speranța. Trebuie să avem deodată o privire realistă, dar una cu speranță”, a precizat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Totodată, Preafericitul Patriarh Daniel a subliniat că nu trebuie să punem în evidență doar jalea și suferința, ci și speranța.
Patriarhul Daniel a spus că în Anul Omagial al satului românesc „Trebuie să avem deodată o privire realistă, dar una cu speranță. Trebuie să cooperăm cu toate instituțiile care doresc să ajute satul românesc și pe țăranul concret aflat în pragul sărăciei și singurătății”.
De asemenea el a precizat că în Biserică, pe lângă rugăciune trebuie să existe întotdeauna și acțiune.
”Rugăciunea fără acțiune este nedeplină, după cum și acțiunea fără rugăciune poate duce la un fel de autosuficiență, de secularizare a sufletului”, a conchis Patriarhul.
Vezi această postare pe Instagram
Precizăm că 2019 a fost proclamat în România An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Cu acest prilej, recent, la Palatul Patriarhiei din București a fost deschisă expoziția de fotografie ”Chipul satului românesc”, unde pot fi admirate aproximativ 50 de „chipuri” ale satului românesc, în viziunea a 14 artiști fotografi. Expoziția va ține până pe 9 martie.
Vezi această postare pe Instagram