CHIȘINĂU, 24 feb – Sputnik. Din 24 februarie au intrat în vigoare modificările și completările la Legea privind protecția consumatorilor. Unele dintre acestea dezavantajează cumpărătorul în raport cu vânzătorul.
Astfel, dacă până acum agenții economici erau obligați să suporte cheltuielile de reparație, inclusiv transport spre centrul de deservire tehnică și înapoi la consumator pentru toate produsele, cu începere de ieri, doar produsele cu greutatea mai mare de 10 kg sau ale căror înălțime și circumferință depășesc în sumă 200 cm vor fi transportate de către vânzător.
Urmare a modificărilor operate, odată cu depunerea reclamației, consumatorul va trebui să transmită și produsul, în caz contrar, reclamația nu va fi examina în termenul de 14 zile din momentul înregistrării.
Dacă vânzătorul/prestatorul refuză să satisfacă reclamaţia consumatorului pe motiv că neconformitatea a apărut din motive imputabile consumatorului şi acesta nu este de acord cu asemenea concluzie, vânzătorul/prestatorul este obligat să dovedească vina consumatorului în ceea ce priveşte deficiențele apărute la produsul vândut sau serviciul prestat prin expertiza tehnică.
Pentru alte produse decât cele de folosință îndelungată, precum articole de încălțăminte, țesături, articole de sticlă și ceramică, răspunderea vânzătorului este angajată dacă neconformitatea apare într-un termen de 30 de zile de la data vânzării acestora.
În cazul produselor second-hand, vânzătorul este în drept să nu acorde termen ne garanție.
Menționăm că odată cu intrarea în vigoare, în data de 24 februarie 2019, a noilor prevederi din Legea privind protecția consumatorilor, instituția de resort va avea noi competențe, fiind desemnată ca birou unic național de contact în domeniul încălcărilor transfrontaliere.