Iana Svarisciuc a avut la dispoziție 55 de minute pentru a face cel mai deosebit machiaj de mireasă. Tânăra a cucerit juriul și a reușit să primească titlul de cel mai bun make-up artist din lume. Ea spune că a muncit enorm pentru a câștiga acest titlu, care este unul foarte important în cariera sa.
"Am depus mult efort, iar în ultimele trei săptămâni dormeam doar câte trei ore. Totodată, făceam în fiecare zi naveta la Chișinău, pentru că mireasa locuia în Capitală. Al concurs am folosit zece culori la pleoapa de sus. Consider că am realizat un machiaj neobișnuit și frumos. Trecerea de culori am încercat să o fac gingașă, ușoară și lentă. Am ținut pensula în mână până în momentul în care au anunțat că a trecut timpul, dar am reușit să termin machiajul", a povestit Iana Svarisciuc.
La imaginea celei mai frumos aranjate mirese a lucrat și hairstylistul Aliona Chiron. Tânăra a mai participat la un asemenea concurs, care a avut loc doi ani în urmă în Dubai. Atunci Aliona Chiron a obținut locul cinci, iar de această dată s-a întors acasă cu premiul II.
"Pentru ca să participi la un astfel de concurs ai nevoie de mult curaj, profesionalism, răbdare și optimism. Am optat pentru o coafură mai complicată și am folosit tehnici noi și ultimele tendințe. Am realizat o cosiță desfăcută cu efect 3D. Juriul a apreciat faptul că coafura realizată era foarte fină, elegantă, iar sprayul pentru păr nu se observa deloc", a relatat Aliona Chiron.
Designerul autohton Lida Selici a obținut locul II. Talentul și rochiile inedite, create manual, nu au putut fi trecute cu vederea de juriul internațional.
"Pentru acest concurs am creat o colecție nouă, family look, care i-a impresionat pe toți. Pentru acest concurs ne-am pregătit mai mult de jumătate de an și am realizat fiecare model până la cele mai mici detalii. Mă bucur enorm că munca mea este apreciată și peste hotarele țării", a subliniat designerul.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Autor: Cristina Baș